Straniul caz al inginerului vâlcean care a murit după ce o asistentă fără specializare i-a montat o sondă urinară. Ce au descoperit legiștii

Publicat: 16/06/2024, 08:00

Procurorii din Vâlcea au deschis o anchetă în cazul unui inginer în vârstă de 81 de ani care a murit la scurt timp după ce o asistentă medicală fără specializare i-ar fi montat acasă o sondă urinară. Pacientul a ajuns la spital abia după ce pierduse deja mai bine de doi litri de sânge. 

Ioan Popa revenise în casa lui din orașul vâlcean Călimănești, la sfârșitul lunii aprilie, după ce suferise o operație la femur, în Spitalul Universitar București. Bărbatul era într-o stare de sănătate stabilă, chiar dacă avea nevoie, temporar, de o sondă urinară.

Dacă la București, sonda pacientului era schimbată doar într-un mediu spitalicesc, la Călimănești, situația se complica, în sensul în care, pentru schimbarea sondei, bărbatul trebuia dus cu ambulanța la Vâlcea. În aceste condiții,  unul dintre cei doi fii ai lui Ioan Popa ar fi contactat medicul de familie al pacientului. Femeia ar fi răspuns că există și posibilitatea ca pensionarul să fie tratat acasă și a recomandat o asistentă medicală, despre care ar fi menționat că îi poate schimba sonda contra sumei de 100 de lei.

Asistenta a sunat la 112 abia după patru ore

La data de 9 mai, asistenta medicală a venit la domiciliul lui Ioan Popa. Bărbatul era odihnit și avea o stare de spirit bună. La momentul respectiv, era în casă cu femeia care îl îngrijea de luni până sâmbătă.

După ce asistenta i-a schimbat sonda, bărbatul a început să sângereze abundent, mai ales că lua și un medicament care prevenea coagularea, în condițiile în care suferise, în trecut, un atac cerebral.

Timp de patru ore, asistenta medicală a refuzat să cheme o ambulanță, cu toate că pacientul avea convulsii, iar starea lui era din ce în ce mai gravă. Când și-a dat seama că Ioan Popa este în pericol de moarte, a sunat la numărul de urgență 112. Acesta a fost preluat de o ambulanță, care l-a dus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde, din păcate, a decedat a doua zi.

Pacientul a pierdut doi litri de sânge

În urma necropsiei s-a stabilit că inginerul în vârstă de 81 de ani murise de septicemie, după ce sângele i s-a amestecat cu urină. În plus, pierduse aproximativ doi litri de sânge în urma hemoragiei provocate de montarea greșită a sondei.

Ca urmare, familia victimei a depus o plângere, pentru malpraxis, la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, dar și la Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Vâlcea.

Surse medicale au declarat, pentru Gândul, că atunci când a recomandat-o pe femeia care i-a schimbat sonda urinară lui Ioan Popa, medicul de familie știa că aceasta este doar asistent generalist și nu are specializarea necesară pentru o astfel de intervenție.

Mai mult, medicul de familie cunoștea faptul că pacientul ia un medicament care nu permitea coagularea sângelui, în condițiile în care rețetele erau eliberate de ea. Totodată, doctorița știa inclusiv faptul că legea nu permite montarea sondelor urinare la domiciliu, în special din cauza riscului mare de infecție.

Femeia a crezut că hemoragia se oprește singură

Audiată de reprezentanții Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Vâlcea, asistenta acuzată de familia lui Ioan Popa ar fi spus că a sunat cu întârziere la numărul de urgență 112 deoarece ar fi așteptat ca hemoragia să se oprească de la sine.

Sursele Gândul au precizat că, în timp ce pacientul agoniza pe pat, asistenta medicală ar fi convins-o și pe femeia angajată să-l îngrijească să ascundă față de familia bărbatului faptul că s-a învinețit și a avut convulsii.

Oficiali din cadrul IPJ Vâlcea au declarat, la solicitarea Gândul, că la nivelul structurilor de investigații criminale se află în derulare o anchetă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, însă cercetările se află în faza secretă și ca urmare detaliile nu pot fi făcute publice de către instituție.


CITEȘTE ȘI:

Detaliul „cheie” care explică dimensiunile îngrozitoare ale tragediei de la Ferma Dacilor. CAPCANA MORTALĂ din camerele de protocol

Gheorghe Dincă și-a TATUAT corpul cu versete din BIBLIE. Criminalul este convins că în arest s-a produs o minune

Procurorii DNA cercetează modul în care un cunoscut șef din Poliție s-a PENSIONAT la 40 de ani. Ofițerul a fost șef peste județul milionarilor

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri