Adrian Năstase: „Traian BĂSESCU mi-a spus: nu eu ți-am făcut dosarele, ci Coldea”

Publicat: 15/06/2024, 19:03

Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, a declarat că, în perioada când a fost condamnat, președintele Traian Băsescu i-a mărturisit că Florian Coldea i-ar fi făcut dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare în legătură cu strângerea de fonduri în campania electorală din 2004.

Adrian Năstase a relatat un episod desfășurat după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare, în dosarul „Trofeul Calității”. Fostul premier fusese găsit vinovat pentru implicarea sa în strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004.

Adrian Năstase a mărturisit că s-a întâlnit cu Traian Băsescu, de ziua Republicii Moldova, unde fostul șef de stat i-a spus că Florian Coldea i-ar fi făcut, de fapt, dosar penal. Năstase i-a spus, direct, lui Băsescu, la acel moment, că nu crede că astfel s-au desfășurat lucrurile.

„Era la un nivel foarte înalt. Cine ar fi putut să meargă la Băsescu și să-i spună: „schimbă-ți abordarea, nu trebuie condamnat Adrian Năstase. La recepție, de ziua Republicii Moldova, Traian Băsescu, cu care nu vorbisem în mod evident de ani de zile, a venit și mi-a spus: „Adrian, să știi că nu eu ți-am făcut dosarele, ci Coldea.” I-am spus „Traiane, nu înțeleg ce interes avea Coldea să-mi facă dosare. Eu cred că tu ai făcut dosarele, iar el a fost instrumentul care s-a ocupat de el.”, a declarat Adrian Năstase.

La scurt timp, după conversația cu Traian Băsescu, Adrian Năstase a avut ocazia să stea de vorbă și cu Florian Coldea. Fostul general nu i-a oferit, însă, vreo explicație lui Năstase

„M-am întâlnit după câteva zile. A fost înmormântarea lui Augustin Buzura, socrul lui Maior, și era și el acolo. La plecare i-am spus: „uite, Băsescu mi-a spus că tu mi-ai făcut dosarele” și el mi-a răspuns: „trebuie să bem o cafea împreună și să-ți spun”. Evident că a dispărut în ceață. Nu l-am mai văzut de atunci, nu l-am mai auzit.”, a mai menționat fostul premier, Adrian Năstase.

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Mii de evrei trec prin România, în pelerinaj spre Ucraina. Zeci de zboruri pe aeroporturile...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Localitatea terorizată de lupi. Atacă în fiecare noapte şi au ucis zeci de câini
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Tortul de ciocolată al Reginei Maria. Rețeta desertului regal
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Raluca Moianu, despre căsătoria surprinzătoare a fiicei sale la 19 ani: ”Asta este viața!”
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Temu și Shein, luate în vizor de mai multe țări din Uniu­nea Europeană