Concluziile celei de-a 13-a ediții Digital News Report: Consumul principal de ȘTIRI video este pe platformele online

Publicat: 17/06/2024, 16:28

Echipa Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (FJSC, UB), coordonată de prof. univ. dr. Raluca Radu, a lansat rezultatele celei de-a 13-a ediții internaționale a Digital News Report (DNR24). Această ediție cuprinde rezultatele unei cercetări academice a consumului de informație și opinie a audiențelor digitale din 47 de piețe de media, inclusiv România. Practic, în acest an, rezultatele DNR24 vorbesc despre consumul de media a jumătate din populația globului.

În România, studiul a fost făcut prin intermediul unui chestionar online, distribuit în perioada ianuarie-februarie 2024, pe un eșantion de 2007 persoane. Rezultatele se referă numai la publicul digital, reprezentat pe criterii de vârstă, sex, regiune și educație, iar diferențe de +/- 2% nu sunt considerate relevante din punct de vedere statistic.

„Studiul compară țări plecând de la Statele Unite ale Americii până în Japonia, de la România până în Australia. Nu putem merge cu comparațiile până la cel mai mic detaliu pentru că sunt modalități diferite de a răspunde la întrebări pe diverse țări, dar putem să avem niște tendințe globale și putem să comparăm, cel puțin la nivel european, țările între ele și să vedem unde ne plasăm noi. Au fost peste 95.000 de respondenți în studiul din acest an. În fiecare țară avem un eșantion de peste 2.000 de persoane.

Principala tendință globală asupra căreia se concentrează raportul este că rețelele de socializare care folosesc video sunt în creștere și Facebook, care este principala poartă de intrare pentru știri, este în descreștere. Instagram sau TikTok sunt într-o creștere puternică de câțiva ani”, a precizat prof. univ. dr. Raluca Radu.

Schimbările din rețelele de socializare și ascensiunea platformelor video 

În multe țări, se observă o scădere mai mare a utilizării Facebook pentru știri și o creștere a utilizării unor rețele diferite, inclusiv aplicații de mesagerie și rețele video. Consumul de știri pe Facebook (37%) a scăzut cu 4 puncte procentuale în toate țările în ultimul an; acest declin este și mai mare în țări precum Filipine (-11 puncte), Argentina (-11) și Columbia (-10).

YouTube este folosit în fiecare săptămână pentru știri de aproape 31% de respondenți din eșantionul global, iar WhatsApp de aproximativ o cincime (21%). TikTok (13%) l-a depășit pentru prima dată pe X (10%), cu o utilizare mult mai mare în anumite părți ale Studiului Global.

Legat de aceste schimbări de la nivelul platformelor, conținutul video devine o sursă mai importantă de știri online, mai ales în cazul grupurilor mai tinere. Videoclipurile scurte de știri sunt accesate de 66% din eșantionul global în fiecare săptămână, în timp ce formatele mai lungi atrag aproximativ jumătate (51%). Consumul principal de știri video este pe platformele online (72%) mai degrabă decât pe site-urile companiilor media (22%), ceea ce crește provocările legate de monetizare.

Cercetarea constată, de asemenea, că utilizatorii TikTok, Instagram și Snapchat tind să acorde mai multă atenție influencerilor din social media și celebrităților decât jurnaliștilor sau companiilor media, când vine vorba de știri.

„Rețelele de socializare pentru accesul la știri. Aici observăm o scădere de două procente față de anul trecut. În continuare, oamenii folosesc social media ca să afle știri, mai mult decât accesarea unui site sau folosirea unui motor de căutare. 25% sunt cei care spun că au folosit social media pentru a afla știrile.

Cei care caută în mod activ sunt în procent de 18%, iar cei care accesează direct un site de știri sunt în procent de 19%.

Principalele rețele de socializare și mesagerie folosite pentru știri: Facebook-ul rămâne, în continuare, primul, deși scade foarte mult în comparație cu anul trecut, 9 procente. Youtube-ul rămâne și el pe locul al doilea. Tiktok-ul se menține la 16%”, a explicat lector univ. dr. Antonia Matei.

Alte cinci titluri importante din studiul din acest an

Încrederea – Încrederea în știri (40%) a rămas stabilă în ultimul an, în scădere însă cu patru puncte procentuale față de perioada de vârf a pandemiei de coronavirus.

Interesul pentru știri – Alegerile au dus la creșterea interesului pentru știri în câteva țări, inclusiv în Statele Unite (52%, +3 puncte față de anul trecut), dar tendința generală rămâne descendentă.

Răspunsul la nevoile audienței – Datele sugerează că instituțiile media ar putea să se concentreze prea mult pe actualizarea știrilor de top, dar nu îndeajuns de mult pe oferirea unor perspective diferite asupra diverselor probleme.

Evitarea știrilor – Studiul constată o creștere a evitării selective a știrilor. Aproximativ patru din zece (39%) declară că evită uneori sau adesea știrile.

Podcasting – Podcastingul de știri rămâne un punct interesant pentru companiile media, atrăgând audiențe mai tinere și bine educate, dar, în general, se menține la un nivel redus.

CITEȘTE ȘI:

Digital Nation lansează Saro, AI care revoluționează învățarea pentru studenți și elevi, cu susținerea unui grant de 700.000 de dolari

REVOLUȚIE MEDIA! Coaliția europeană împotriva MONOPOLULUI Google cere daune de 2,1 miliarde €: „Abuz de poziție dominantă, prețuri crescute pe ascuns”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Iarna își face de cap înainte de alegeri. Urgie în 23 de județe
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu