Două tinere ÎNSĂRCINATE din Maramureș au fost găsite inconștiente. Se pare că s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea animalelor

Două tinere ÎNSĂRCINATE din Maramureș au fost găsite inconștiente. Se pare că s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea animalelor
Publicat: 19/06/2024, 10:51

Două tinere însărcinate din comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, s-au intoxicat cu o substanță folosită pentru deparazitarea animalelor.

Serviciul unic de urgență 112 a fost apelat de o persoană, care a sesizat că o tânără însărcinată este inconștientă. Sosite la faza locului, cadrele medicale au realizat că, de fapt, era vorba de două tinere, ambele însărcinate, aflate în stare gravă.

Potrivit ISU Maramureș, ambele persoane sunt „inconștiente și intubate”.

„Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramureş intervine alături de pompierii din Târgu Lăpuş şi echipajele medicale TIM şi EPA SMURD în localitatea Groşii Tibleşului, unde două persoane de sex feminin, însărcinate s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor din gospodărie. Ambele persoane sunt inconştiente şi intubate şi sunt transportate în acest moment la UPU Baia Mare. Celelalte patru persoane aflate în aceeaşi locuinţă vor fi transportate de către pompieri şi echipajul medical la CPU Târgu Lăpuş pentru monitorizare. (…) La locul intervenţiei se află şi echipaje din cadrul SAJ Maramureş”, a transmis ISU Maramureș.

Cum s-ar fi întâmplat totul

Reprezentanții ISU spun că cele două tinere însărcinate s-ar fi intoxicat după ce partenerul uneia dintre ele ar fi efectuat o dezinsecţie.

„La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al poliţiei care, din primele verificări efectuate a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie”, a mai precizat ISU Maramureș.

Tot mai multe astfel de cazuri au devenit publice în ultimele luni în România.

Spre exemplu, recent, un copil de doi ani a murit după ce a băut o substanță folosită pentru deparazitare, crezând că este lapte.

Totodată, două fetiţe din comuna ieşeană Lungani, de trei ani, respectiv patru ani, s-au intoxicat cu o substanţă chimică, după ce au fost spălate pe cap. Una dintre ele a intrat în comă, iar cealaltă a fost resuscitată de către medici.

Fetiţa cea mică a ajuns în stare critică la spital, medicii fiind rezervaţi încă din momentul internării asupra şanselor de supravieţuire. Ea a intrat ulterior în moarte cerebrală, iar apoi a murit, au afirmat reprezentanţii Spitalului „Sfânta Maria”.

Sursa foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar