Detalii fabuloase din „Războiul” Astra – Durmazlar pentru 100 de tramvaie. Cum au obținut turcii punctaj aproape maxim cu un vehicul desenat

Publicat: 19/06/2024, 13:06

Pe data  de 11.12.2018,  Primăria Capitalei a publicat în SICAP anunțul de participare referitor la procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică „Achiziționarea a 100 de tramvaie”, cu o valoare de peste 845 milioane de lei (fără TVA). La licitație au participat doi ofertanți: consorțiul româno-chinez format din Astra Vagoane Arad și compania de stat chineză CRRC Qindao Sifang, iar de cealaltă parte au participat turcii de la Durmazlar. În 2019, contractul a fost atributi turcilor, însă cei de la Astra au contestat decizia. După schimbarea regimului de la Primăria Capitalei, contractul a ajuns în 2021 pe mâna celor de la Astra, iar în prezent, DNA și Parchetul European condus de Laura Kovesi anchetează posibile fapte de corupție și fraude cu fonduri europene. Gândul prezintă detalii fabuloase din „războiul” celor două companii, Astra și Durmazlar, care s-a purtat prin contestații și în instanțe

În aprilie 2019, pe vremea când primar general era Gabriela Firea, Municipalitatea le-a transmis celor de la Astra (așa cum se poate vedea din documentele publicate de Gândul) faptul că s-au clasat pe locul 2, iar turcii obțineau un punctaj fabulos.

„Ne-a informat că oferta asocierii este admisibilă, fiind clasată pe locul 2, cu un punctaj de 95,75 puncte, iar oferta celor de la Durmazlar a fost declarată câștigătoare, obținând un punctaj de 99,61 puncte”, se arată în contestația ulterioară formulată de cei de la Astra la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNCS).

Tramvaiul „Panorama” ar fi fost prea lat

Potrivit documentului, oferta turcilor ar fi fost neconformă din mai multe puncte de vedere, și nu ar fi respectat caietul de sarcini din licitație. Cei de la Astra au scos în evidență următoarele aspecte:

  • Prezența a minimum 5 uși duble;
  • lățimea maximă a caroseriei vehiculului de 2450 mm (a se vedea cerința minimă obligatorie „Lățimea caroseriei tramvaiului”, precum și nota explicativă);
  • cerința din secțiunea 68.2 din Caietul de sarcini referitoare nivelul maxim de zgomot în interior;
  • cerința din secțiunea 7.1.7 a Caietului de sarcini care impune numărul minim de călători: 220 călători, din care minim 56 pe scaune;

Potrivit celor de la Astra, tramvaiul „Panorama” ofertat de turci ar fi fost mai lat decât infrastructura din București.

Tramvaiul Panorama nu respectă cerința privind poziționarea pantografului. Nu este îndeplinită cerința calculării masei proprii a tramvaiului, conform specificațiilor din Caietul de sarcini. Din conținutul Caietului de sarcini reiese că în niciun caz lățimea vehiculului nu trebuie să depășească 2450 mm, valoare care poate fi suportată de infrastructura din București în vederea asigurării unei circulații a tramvaielor fără pericole. Tramvaiul Panorama depășește această lățime maximă cu aproape 200 mm, având o valoare de 2650 mm, se arată în contestația celor de la Astra.

În decembrie 2019, CNCS a dat curs acestei contestații și a anulat licitația prin care turcii au fost declarați câștigători.

Potrivit CNCS, turcii au ofertat un tramvai „desenat”

„Un tramvai desenat de firma concurentă care nu a fost produs încă și nici omologat de UE….”

„Cu surprindere, s-a constatat că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a apreciat că un tramvai desenat de firma concurentă care nu a fost produs încă și nici omologat de UE ar fi superior tramvaiului (Astra – n.r.)”, se arată în decizia CNCS de anulare a licitației prin care turcii de la Durmazlar au fost declarați câștigători.

Decizia a fost contestată ulterior de către Municipiul București la Curtea de Apel București, însă, instanța a respins această plângere.

Licitație anulată după contestația Astra, iar contractul a ajuns apoi la… Astra

În cele din urmă, contractul în valoare de 843 milioane lei, privind achiziția celor 100 de tramvaie, a fost atribuit în 2021, în mandatul lui Nicușor Dan, consorțiului româno-chinez format din Astra Vagoane Arad și compania de stat chineză CRRC Qindao Sifang.

Tramvaiele Astra au venit cu motoare mai mici decât în ofertă

Pe de altă parte, achiziția tramvaielor Astra a creat foarte multe controverse.

Tramvaiele cumpărate de Primăria București de la Astra Arad au motoare de 100 de kW și nu 120 de kW, aşa cum era trecut în specificaţiile tehnice asumate de constructor.

Detaliile tehnice ale tramvaielor sunt specificate în oferta înaintată de Astra Arad, unde scrie clar că motorizarea va fi făcută cu 4 motoare de 120kW.

În prezent, „Războiul tramvaielor” a ajuns la faza DNA.

Contractul tramvaielor, sub lupa DNA și EPPO

Astfel, Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi și DNA au început anchete privind achiziția celor 100 de tramvaie de la Astra Arad de către Primăria București, susțin surse judiciare pentru Gândul. Primăria Capitalei spune că până în prezent nu a primit nicio sesizare de la cele două instituții menționate mai sus.

Potrivit surselor Gândul, anchetele în ceea ce privește achiziția tramvaielor Astra Arad sunt in rem, în prezent. Asta înseamnă că cele două parchete investighează fapte, nu persoane.

Potrivit surselor juridice, DNA investighează presupuse fapte de corupție la nivelul Primăriei Capitalei, în ceea ce privește achiziția tramvaielor Astra. De asemenea, EPPO ar ancheta posibile fraude cu fonduri europene în cadrul acestei achiziții.

Dosarul de la DNA ar fi plecat de la o plângere a sindicatului din STB.

Ce spun reprezentanții Primăriei Capitalei:

„Primăria Capitalei, respectiv Direcțiile de Achiziții și Transporturi, nu au primit până în acest moment niciun fel de sesizare de la nicio instituție, privind solicitarea de documente sau de informații legate de achiziția tramvaielor Astra. În cazul în care se vor solicita informații din partea organelor abilitate, cu privire la orice achiziție, instituția noastră va pune la dispoziție absolut toate informațiile necesare”, au declarat pentru Gândul reprezentanții Primăriei Capitalei.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cinci tramvaie Imperio noi din București sunt deja trase pe dreapta, în depou. „Au bandajele de la roți tocite, la 60 de mii de kilometri”

EXCLUSIV | Uluitor! Cum vrea Astra Arad să se spele pe mâini în criza tramvaielor din București. După ce a decis să schimbe motorul prevăzut în contract, compania lui Valer Blidar dă vina doar pe Comisia de Recepție pentru acest blocaj

 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar