Prima pagină » Știri » A murit scriitorul Ioan Es. Pop. Acesta avea 65 de ani

A murit scriitorul Ioan Es. Pop. Acesta avea 65 de ani

A murit scriitorul Ioan Es. Pop. Acesta avea 65 de ani

Poetul Ioan Es. Pop a murit la vârsta de 65 de ani, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.

Ioan E. Pop s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani a anunțat Uniunea Scriitorilor. Poetul s-a născut la Vărai judeţul Maramureş la 27 iunie 1958.  Acesta a absolvit 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română – limba şi literatura engleză a Universităţii din Baia Mare.

În timpul studenției a activat în cadrul cenaclului „Nord” al revistei studenţeşti omonime, fiind, între 1981 – 1983, şi redactorul-şef al acestei publicaţii. Din 1987 a participat la şedinţele cenaclului „Universitas” din Bucureşti, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994. A fost editor-şef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, şi editor senior al revistei „Descoperă”.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și