Rareș Hopincă CLARIFICĂ tensiunile din coaliție, cu privire la calendarul prezidențialelor: „Dacă interesul dictează, aruncăm în aer stabilitatea”

Publicat: 20/06/2024, 22:01
Actualizat: 21/06/2024, 01:44

Rareș Hopincă, primarul PSD al sectorului 2,  a clarificat disensiunile dintre membrii coaliției, cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale, având în vedere că cele două partide ar fi căzut de acord asupra calendarului, potrivit surselor politice. 

Rareș Hopincă, primarul social-democrat al sectorului 2, a comentat tensiunile apărute în alianța PSD-PNL, după ce liberalii și-au exprimat dorința de programa alegerile prezidențiale la o altă dată, decât cea stabilită, inițial, în coaliție. Hopincă a subliniat importanța ca fiecare membru al structurii politice să-și țină promisiunea.

Potrivit surselor politice, în urma ședinței în coaliției, este posibil, în proporție de 90%, ca primul tur de scrutin să aibă loc pe 29 septembrie, iar al doilea pe 13 octombrie.

„Este foarte important ca în politică deciziile să fie respectate, pentru că vorbim foarte mult de stabilitate. Dar ce înseamnă până la capăt stabilitate? Înseamnă că în momentul în care agreăm o decizie politică, în luna martie, să o respectăm integral până la sfârșitul anului.

Cred eu că acesta este cel mai important factor de stabilitate, pentru că dacă ne vom răzgândi de la un rând de alegeri la altul, pentru că interesul de moment dictează altfel, nu facem decât să aruncăm în aer această stabilitate de care România are foarte mare nevoie.”, a declarat Rareș Hopincă la Antena 3 CNN.

Rareș Hopincă a declarat, în legătură cu posibile demisii ale unor membrii ai coaliției din cauza dezacordului asupra calendarul alegerilor prezidențiale, că astfel de amenințări nu-și au locul în politică.

„Consider că amenințările de orice tip nu au ce să caute într-o construcție politică serioasă. Sigur că până la urmă și decizia de a guverna prin rotație, o premieră pentru România, nu cred eu că a fost neapărat o decizie formalizată undeva, Cu toate acestea, ne-am ținut de cuvânt. A fost un a fost un examen de maturitate al întregii clase police exact cred eu că l-am trecut cu brio în urmă cu un an și jumătate, când s-a făcut acea rocadă la guvernare.
Încă un episod al acestei al acestui examen se va desfășura și în această toamnă, dar eu sunt încrezător că vom găsi împreună resursele de care avem nevoie.” , a mai adăugat Rareș Hopincă pentru aceeași sursă.

CITEȘTE ȘI:

Rareș Hopincă, prognostic pentru alegerile PREZIDENȚIALE: „A venit momentul unui social-democrat, după 20 de ani, de prezidențiat de dreapta”

Ce vrea Rareș Hopincă să implementeze în Sectorul 2 până la preluarea mandatului de primar

Rareș HOPINCĂ rezolvă infrastructura de mobilitate din Sectorul 2 cu trei pasaje/„În urma gâlcevei generalizate nu a rămas NIMIC BUN pentru locuitori”

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Așa îți protejezi datele din telefon. Durează câteva secunde
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Primele dovezi care arată că fluturii pot zbura peste 4.000 de kilometri
×