Israel vs. Hezbollah. A început numărătoarea inversă pentru RĂZBOI: „Israelul va face ceea ce trebuie să facă, cu sau fără sprijin internațional”

Israel vs. Hezbollah. A început numărătoarea inversă pentru RĂZBOI: „Israelul va face ceea ce trebuie să facă, cu sau fără sprijin internațional”
Publicat: 24/06/2024, 09:40
Actualizat: 24/06/2024, 09:50

În ultimele două săptămâni, a devenit clar că un război cu Hezbollah este inevitabil, consideră Zina Rakhamilova, co-fondator și CEO al Social Lite Creative, firmă de marketing digital specializată în geopolitică.

Din data de 8 octombrie, a doua zi după masacrul devastator la a cărui origine s-a aflat gruparea islamistă Hamas, Hezbollah a atacat Israelul în fiecare zi. Gruparea din Liban a tras peste 5.000 de rachete, rachete antitanc și drone încărcate cu explozivi către granița de nord a Israelului, forțând 60.000 de israelieni să-și părăsească locuințele și transformându-i în persoane strămutate în propria lor țară, fără o dată limită a momentului în care aceștia ar trebui să se întoarcă acasă.

Potrivit oficialilor din Israel, numărătoarea inversă pentru un potențial război cu Hezbollah a început, iar aceștia au spus că nu mai au altă opțiune. De luni de zile, Israelul transmite grupării Hezbollah să se retragă, altfel va fi forțat să facă acest lucru.

În loc să rezolve aceste probleme pe cale diplomatică și să le permită israelienilor strămutați să vină acasă, Hezbollah nu a făcut decât să-și intensifice atacurile.

Numai săptămâna trecută, reprezentantul terorist iranian din Liban (n.red. – Hezbollah) a făcut mai multe amenințări la adresa Israelului, prima dintre acestea fiind sub forma unui videoclip despre care Hezbollah susține că este o filmare cu dronă care a intrat în spațiul aerian israelian și a documentat mai multe zone sensibile, inclusiv portul Haifa.

Filmările au inclus case civile, precum și locațiile sistemelor de apărare aeriană Iron Dome și David’s Sling.

Mesajul Hezbollah este clar și încearcă să-i sperie pe israelieni arătând că islamiștii din Liban sunt deja familiarizați cu zonele Israelului pe care le-ar viza, iar acesta este un exemplu pur de război psihologic. În luna noiembrie, liderul Hezbollah – Hassan Nasrallah – a susținut că gruparea teroristă a trimis drone de supraveghere peste Haifa”, notează Zina Rakhamilova în analiza publicată de The Jerusalem Post.

Israelul a fost pe punctul de a lansa o lovitură preventivă împotriva Hezbollah în data de 11 octombrie 2023

La câteva zile după ce a lansat această filmare realizată cu o dronă, Nasrallah a amenințat din nou Israelul, de data aceasta într-o emisiune televizată.

Liderul Hezbollah a spus că „nici un loc în Israel nu va fi sigur” dacă se va ajunge la război. Mai mult, Nasrallah a amenințat și Ciprul, dar și alte state din zona Mării Mediterane.

Sunt multe semnale venite de la o organizație care, potrivit ministrului de Externe al Israelului – Israel Katz – , ar fi distrusă în cazul unui război total. Israelul a fost pus într-o poziție în care acum trebuie să decidă dacă dorește să schimbe status quo-ul. Mulți din țară și din afara Israelului sunt îngrijorați de ramificațiile unui război total cu Libanul.

Totuși, realitatea este că Israelul s-a pregătit pentru asta de la atacurile din 7 octombrie. Israelul a fost pe punctul de a lansa o lovitură preventivă împotriva Hezbollah (cum a făcut-o în 1967 împotriva Egiptului) chiar la începutul războiului din Gaza.

Ministrul Apărării, Yoav Gallant, era gata să atace un Hezbollah nepregătit în jurul datei de 11 octombrie, la doar câteva zile după atacul Hamas, dar operațiunea a fost anulată, în ultimul moment, în cadrul ședinței cabinetului de război. Fostul șef de stat major al IDF, Gadi Eisenkot, a argumentat împotriva unei lovituri preventive, spunând că un astfel de atac ar fi fost o greșeală strategică și ar fi declanșat, probabil, un război regional.

Încălcarea dreptului internațional și crimele de război comise de Hezbollah au fost întâmpinate cu tăcere absolută. Grupurile pentru drepturile omului, Curtea Penală Internațională și liderii mondiali au rămas, în cea mai mare parte, tăcuți cu privire la acțiunile Hezbollah.

Se pare că toți cei care se grăbesc, de obicei, să condamne și să demonizeze Israelul nu au niciun interes să prevină efectiv un război în regiune prin diplomație, chemând și condamnând agresiunea Hezbollah”, continuă Zina Rakhamilova.

Hezbollah are o agendă fundamentalistă șiită iraniană care își propune să distrugă Israelul

Hezbollah a declarat război Israelului în momentul în care a decis să apere Hamas în Fâșia Gaza, punctează Zina Rakhamilova.

Deși Israelul nu era pregătit pentru un atac precum cel din 7 octombrie al Hamas, în sudul țării, a știut întotdeauna că Hezbollah era pregătit și plănuia să comită atrocități la același nivel, inclusiv răpirea de ostatici și ocuparea orașelor și satelor israeliene.

Gruparea teroristă Hezbollah poate lovi zonele din afara zonelor evacuate ale Israelului și cu mult peste granițele de nord, în orașele mari centrale. Hezbollah are o agendă fundamentalistă șiită iraniană care își propune să distrugă Israelul, iar acest fapt nu poate lăsa Israelul să stea cu mâinile încrucișate.

Israelul are dreptul de a-și apăra granițele și de a preveni orice altă versiune a zilei de 7 octombrie în viitor.

În niciun caz, totuși, israelienii nu vor un război cu Hezbollah. Consecințele ar fi cu totul devastatoare pentru mica națiune evreiască. Experții explică că majoritatea rachetelor Hezbollah sunt cu rază scurtă de acțiune, ceea ce înseamnă că întreaga graniță de nord și casele fermierilor care au locuit în nord de ani de zile ar fi distruse în întregime.

Orașe importante precum Haifa și Tel Aviv ar fi, de asemenea, vizate și lovite de focul Hezbollah, fiind devastatoare în zonele cele mai populate. Războiul cu Hezbollah înseamnă că israelienii ar fi forțați să rămână în buncăre, potențial separați de restul lumii, pentru a evita haosul și distrugerea care pot apărea în urma atacurilor Hezbollah.

Israelul va face ceea ce trebuie să facă, cu sau fără sprijin internațional. Totuși, mingea se află în terenul lui Hezbollah, iar comunitatea internațională are responsabilitatea de a face presiuni asupra grupării din Liban susținute de Iran”, încheie Zina Rakhamilova.

Foto – Forțele de Apărare ale Israelului (IDF)


Citește și:

IDF avea informații precise despre un posibil atac Hamas încă din 19 septembrie 2023: „AVERTISMENTELE nu au fost luate în considerare”

IDF a eliberat 4 dintre ostaticii răpiți de HAMAS. Luptători Shin Bet și Yamam au participat la operațiune: „Starea lor medicală este stabilă”

IDF atacă în Rafah și demolează un complex de antrenament al HAMAS: „Tuneluri localizate, arme confiscate, mai mulți teroriști au fost uciși”

Șeful Comandamentului Nord al IDF, despre o OPERAȚIUNE militară în Liban: „Am finalizat pregătirile, Hezbollah se va confrunta cu o armată puternică”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Doliu național! Marea actriță a României e acum în ceruri: Toți cei mari au fost...
Așa îți protejezi datele din telefon. Durează câteva secunde
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
„Particulele-fantomă” ar putea fi secretul din spatele celor mai grele elemente din Univers
×