Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că Marcel Ciolacu este cel mai bine plasat candidat pentru alegerile prezidențiale. Romașcanu a explicat că se analizează posibilitatea unui candidat comun PSD-PNL, dar a avertizat că, în cazul în care liberalii refuză această variantă, atunci nici la alegerile parlamentare nu se va merge pe listă comună.
Marcel Ciolacu în acest moment este cel mai bine plasat și are și poziția de președinte al partidului, ceea ce vine cu anumite obligații de această natură. Tot timpul este tot timpul până acum. S-a schimbat favorabilitatea, s-a schimbat gradul de performanță guvernamentală, românii au înțeles care sunt realizările PSD când este la guvernare, a declarat Romașcanu.
El a precizat că oricine din partea PSD poate fi un prezidențiabil foarte bun, dar că Marcel Ciolacu este cel mai bine plasat și va ajunge în turul doi fără mari probleme.
Romașcanu a anunțat că, imediat după ziua de vineri, după clarificarea situației în coaliție, se va discuta despre organizarea Congresului PSD.
În cazul în care nu se va ajunge la un acord pentru un candidat comun la alegerile prezidențiale, Romașcanu a menționat că este puțin probabil să existe o listă comună și la alegerile parlamentare.
„Este puțin probabil să mai avem o listă comună la alegerile parlamentare, dacă nu avem un candidat comun la prezidențiale. Dacă ar fi candidați separați din partea PSD și PNL la prezidențiale, putem vorbi ulterior de formarea acelui guvern de care vorbeați, al coaliției de acum. Adică putem să mai vorbim de negocieri pentru parlamentare. Este puțin probabil să mai existe o listă comună la alegerile parlamentare, dacă nu avem și candidați comuni la prezidențiale, iar Partidul Social Democrat va intra de pe primul loc în turul doi fără niciun fel de emoție. Și eu sunt convins că va câștiga și prezidențialele. Guvernarea, din punctul nostru de vedere, partidele care pot să o asigure într-o direcție stabilă și corectă rămân în continuare PSD și PNL. Nu s-a închis nicio discuție privind un tandem președinte-premier. Dacă ieșeam astăzi să vă anunț că Marcel Ciolacu este candidatul comun al PSD-PNL la prezidențiale, atunci, prin deducție logică, Nicolae Ciucă era candidatul pentru funcția de prim-ministru,” a spus Romașcanu.
CITEȘTE ȘI: