ROMÂNIA atinge încă două ţinte din Foaia de Parcurs către aderarea la OCDE

ROMÂNIA atinge încă două ţinte din Foaia de Parcurs către aderarea la OCDE
Publicat: 27/06/2024, 11:34
Actualizat: 27/06/2024, 11:41

România a primit, la începutul acestei săptămâni, scrisori din partea Comitetului OCDE pentru oțel și a Comitetului pentru construcții navale, prin care partea română a fost informată despre finalizarea evaluării țării noastre în cele două domenii.

Ministerul Economiei transmite joi că, prin parcurgerea acestei etape, România atinge încă două ținte pe drumul către aderarea la una dintre cele mai relevante Organizații la nivel internațional în domeniul politicilor publice.

Scrisorile urmează prestației foarte bune a delegației României în cadrul reuniunilor celor două Comitete din primăvara acestui an, la Paris, unde pe agenda discuțiilor s-au aflat rapoartele de evaluare a țării noastre din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei și construcțiilor navale și găzduirii, în toamna anului trecut, de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), a misiunii comune de evaluare pe cele două componente, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Considerat cel mai cel mai important obiectiv strategic național după cel al aderării țării noastre la NATO și la UE, procesul de aderare la OCDE reprezintă o prioritate  inclusiv la nivelul MEAT, care este punct focal național pentru 5 comitete/grupuri de lucru ale OCDE: Comitetul pentru oțel, Comitetul pentru construcții navale, Comitetul pentru comerț, Comitetul pentru întreprinderi mici și mijlocii și antreprenoriat și Comitetul pentru turism.

Mai mult decât atât, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (care se află sub coordonarea MEAT), se asigură punctul focal pentru Comitetul pentru Politica de Protecție a Consumatorilor.

Evaluarea în cele două Comitete a reflectat evoluția pozitivă a României în ceea ce privește:

  • strategiile de promovare a practicilor și dezvoltării sustenabile a productivității și competitivității în sectorul construcțiilor navale și al producției de oțel;
  • transparența și implicarea activă în forurile internaționale din sectorul maritim, cum ar fi Organizația Maritimă Internațională, Organizația de Cooperare economică la Marea Neagră și Comitetul pentru construcții navale;
  • cadrul normativ ce asigură condiții de piață competitive în acord cu prevederile Uniunii Europene cu privire la ajutoarele de stat, România aderând, totodată, la acordurile Organizației Mondiale a Comerțului cu privire la subvenții și la măsurile de contracarare a efectelor de distorsiune asupra comerțului și pentru menținerea unor condiții de piață concurențială;
  • tranziția treptată a sectorului siderurgic către adoptarea metodei cuptoarelor cu arc electric (EAF) pentru fabricarea oțelului, în vederea atingerii neutralității carbonului. Astfel, politicile existente au potențialul de a promova în continuare dezvoltarea durabilă a industriei siderurgice, inclusiv prin sprijinirea dezvoltării competențelor și a oportunităților de angajare pentru a atenua impactul social al decarbonizării;
  • interes puternic în continuarea dialogului internațional, țara noastră aspirând să își îmbunătățească politicile, practicile și reglementările prin schimb de cunoștințe și colaborare cu țările producătoare de oțel, organizații internaționale, părți interesate și parteneri guvernamentali la nivel național;
  • într-un context marcat de crize succesive și perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, industria oțelului din România și-a dovedit reziliența, precum și rolul semnificativ în economia națională, din perspectiva susținerii altor ramuri industriale.

MEAT rămâne angajat în activitatea celor două Comitete pentru continuarea schimbului de bune practici în vederea întăririi politicilor naţionale din domeniile menţionate, arată ministerul.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Câciu dă SEMNALUL despre aderarea la OCDE: Vom intra în rândul țărilor dezvoltate, iar investițiile străine se vor mări de patru ori

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?