Pentru a te bucura de o grădină practică, funcțională și estetică, mobilierul joacă un rol deosebit de important, iar băncile se numără printre cele mai apreciate piese de exterior, deoarece pot veni în completarea stilului grădinii, pot fi amplasate chiar și în cele mai restrânse spații și pot fi mutate cu ușurință oriunde dorești. Află din rândurile următoare câteva trucuri care te pot ajuta să alegi cele mai potrivite bănci pentru grădina ta.
Așa cum stilul interior al locuinței tale dictează alegerea pieselor de mobilier, la fel și stilul grădinii poate influența alegerea mobilierului de exterior. Dacă ai o grădină rustică, atunci printre cele mai potrivite bănci de grădină se numără cele din lemn masiv, cu noduri vizibile, cu o textură foarte puțin prelucrată și cu un aspect cât mai natural.
Poți opta pentru piese realizate manual sau pentru cele din trunchiuri de copac.
Totuși, nu uita că pentru a menține aspectul și longevitatea, este esențial să tratezi lemnul. În schimb, pentru grădinile tradiționale sunt potrivite atât variantele din lemn masiv, dar și cele din fier forjat sau cele care sunt realizate dintr-o combinație de lemn și fier.
Stilul clasic, liniile curbate și detaliile ornamentale sunt specifice băncilor care se potrivesc într-o amenajare tradițională. Dacă decorul este modern, atunci opteză fie pentru produse din metal, din lemn tratat, fie pentru cele realizate din plastic de calitate ridicată, care pot rezista la razele UV.
De exemplu, băncile din plastic cu design erngonomic, băncile din aluminiu, dar și cele din lemn vopsite în culori neutre sau vibrante sunt foarte potrivite. În cele din urmă, dacă amenajarea ta se încadrează în stilul scandinav, atunci poți alege dintre produse din lemn cu un design cât mai simplu și funcțional sau din beton, acestea din urmă căpătând o popularitate din ce în ce mai mare.
În funcție de materialele din care sunt realizate, aceste corpuri pot avea o greutate medie spre grea, dar pot fi mutate cu ușurință acolo unde dorești, mai ales dacă vei primi ajutor. Totuși, dacă dorești o amplasare permanentă, atunci poți crea un colț de odihnă în grădină amplasând-o sub copacul tău preferat sau sub o arcadă cu trandafiri. Dacă vrei sa te bucuri de o priveliște plăcută, atunci montează-o lângă un punct de interes, cum ar fi lângă un coș de foc sau lângă un izvor.
Dacă ai cărări, paturi cu flori sau cu legume, atunci poți amplasa banca și acolo pentru a te bucura de frumusețea care te înconjoară, dar și pentru a avea un loc unde să te retragi pentru a te odihni după munca pe care ai depus-o în grădină.
Desigur, aceste corpuri pot fi amplasate și în zonele excerioare unde practici anumite activități. O poți amplasa pe terasă pentru a-ți servi cafeaua în liniște în fiecare dimineață, poți monta astfel de piese lângă piscină, dar și în zona grătarului sau a bucătăriei de vară. Dacă obișnuiești să organizezi petreceri în curtea ta și vrei ca musafirii tăi să poată să stea jos în timp ce pregătești preparatele pe grătar, atunci băncile vor fi deosebit de apreciate.
La alegerea și la amplasarea acestor corpuri utile, este cel mai important să ții cont de stilul decorativ, dar mai ales de modul tău de viața. O bancă de grădină ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor tale, oferindu-ți totodată și un beneficiu estetic.