Victor Ponta, despre acuzațiile de PLAGIAT împotriva lui Mircea Geoană: ”Acuzația a venit abia acum, când CANDIDEAZĂ la președinție“

Publicat: 02/07/2024, 23:00

Într-o ediție transmisă live de Gândul, fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a abordat o serie de subiecte de actualitate, inclusiv controversa legată de acuzația de plagiat adusă lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, de către jurnalista Emilia Șercan.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO și potențial candidat la prezidențialele din toamnă, ar fi plagiat în teza de doctorat, susținută în 2005, la Academia de Studii Economice, acuză jurnalista Emilia Șercan. Mircea Geoană respinge acuzațiile despre care spune că sunt „atacuri murdare”.

„Geoană unde a fost până acum?!”

Ponta și-a exprimat scepticismul cu privire la momentul în care Mircea Geoană a fost acuzat de plagiat de către jurnalista Emilia Șercan.

„Iese faimoasa Șercan și l-a prins pe Geoană că a plagiat. Stai puțin. Dar Geoană unde a fost până acum? A candidat o data la președinție, e secretar general adjunct la NATO. Cum l-ai prins acum? În România încă există asta. In alte tări nu mai ține”, a spus Ponta.

Politica internațională: Ascensiunea Extremei Drepte

Într-o comparație realizată cu sistemul altor țări europene, fostul prim-ministru a abordat și ascensiunea partidelor de extremă dreapta în Franța, criticând modul în care președintele Emmanuel Macron a gestionat situația politică.

„Vrăjeala lui Macron, nu că i s-a dus în față, dar a reușit ceva ce n-a reușit nimeni de la De Gaulle încoace. A reușit să aducă partidul de dreapta al lui Le Pen pe primul loc. A reușit să-i aducă pe comuniști pe locul doi, la egalitate aproape”, a afirmat fostul premier.

Influența globală a Americii și problema penalilor în funcții publice

Ponta a comparat situația din Franța cu cea din alte țări, subliniind influența Americii asupra politicii globale.

„Totul e din America. In Brazilia l-au băgat în pușcărie pe Lula. A ieșit Lula și a câștigat. În Coreea de Sud i-au băgat pe toți în pușcarie și râde Kim Kong Un de ei. În România râdem noi de noi. E chestia asta cu fără penali în funcții publice. Păi și dacă iese Trump? Sau daca iese Biden cu fiul condamnat cum vine? Totul vine din America. Dar măcar oamenii ăia discută de niște lucruri pe care chiar îi ustură”, a continuat el.

Dezbaterea Trump – Biden

Ponta a analizat și dezbaterea electorală dintre Donald Trump și Joe Biden spunând că actualul lider de la Casa Albă a părut confuz, în timp ce Trump a evitat întrebările.

„M-am uitat la dezbaterea și eu la dezbaterea Trump – Biden. Să văd ce subiecte le-a pus CNN-ul lor. Și i-a întrebat de imigrație, adică ce-i interesează pe americani, i-a întrebat de avort. Biden, săracul, n-a înțeles întrebările, Trump n-a răspuns la ele”, conchide Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Silvia Tudor
Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor