Poliția australiană caută un copil în vârstă de 12 ani care ar fi fost atacat de un crocodil în timp ce înota.
Alerta a fost dată marți seară în Palumpa, un oraș izolat din Teritoriul de Nord, scrie Sky News.
Poliția a transmis că un copil a fost văzut înotând într-un pârâu și că „rapoartele inițiale au arătat că copilul a fost atacat de un crocodil”.
A fost lansată o căutare la care participă polițiști și localnici.
În Northern Territory, o zonă de șase ori mai mare decât Marea Britanie, există peste 100 000 de crocodili, unii chiar și de 6 metri lungime.