FRF anunţă, miercuri, că echipa naţională va reveni cu întârziere din Germania după participarea la Campionatul European, deoarece avionul are probleme tehnice. Potrivit surselor noastre, premierul Marcel Ciolacu, cel care merge să-i întâmpine la aeroport ar fi discutat ca tricolorii să fie aduși în țară cu o aeronavă Tarom, întrucât cursa cu care reveneau tricolorii aparținea companiei HiSky.
Aeronava care trebuia să aducă echipa naţională în ţară are probleme tehnice. În ciuda tuturor eforturilor făcute, nu s-a reuşit găsirea unui alt avion disponibil pentru acelaşi orar de zbor. Astfel, tricolorii vor decola din Frankfurt la 21:30, ora locală, şi vor ateriza la Bucureşti la ora 00:45. Sosirea la Mogoşoaia este estimată la ora 01:15, se arată pe pagina de Facebook a echipei naţionale.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va merge la aeroport să-i felicite personal pe jucătorii echipei naționale. Mai multe aici.
CITEȘTE ȘI: