Ionel Arsene reușește să amâne extrădarea sa din Italia / Judecătorii au refuzat să-l trimită în România din cauza stării sale psihice

Ionel Arsene reușește să amâne extrădarea sa din Italia / Judecătorii au refuzat să-l trimită în România din cauza stării sale psihice
Publicat: 05/07/2024, 12:59
Actualizat: 05/07/2024, 13:05

Judecătorii italieni au refuzat extrădarea lui Ionel Arsene, din cauza stării sale psihice. Magistrații vor reevalua, însă, situația fostului președinte al Consiliului Județean Neamț în luna decembrie și vor decide dacă dau curs solicitării autorităților de la București de a-l trimite pe „fugar” înapoi în România.

Curtea de Apel din Bari a admis cererea avocaților Mario Antinucci și Alfredo Gaito și a suspendat extrădarea lui Ionel Arsene, solicitată de Ministrul Justiției din România.

Executarea mandatului european de arest nu poate încălca drepturile fundamentale ale cetățeanului european. „Bătălia juridică a avocaților în apărarea liderului socialist continuă”, scrie Corriere della Calabria.

Arsene, „o persoană sensibilă, timidă și care nu are chef să danseze sau să meargă la petreceri”

Ionel Arsene ar fi încercat să se sinucidă și, ulterior, i-a spus psihologului că nu mai are chef de petreceri, dans și divertisment din cauza stresului la care ar fi supus. Condamnat la 6 ani și 8 luni pentru corupție, acesta a mai mărturisit că este speriat să fie trimis în România pentru că nu mai are pe nimeni în țară și vrea să rămână în Italia, conform Digi 24.

Într-un raport depus de avocații politicianului, Arsene este descris ca fiind o persoană „sensibilă”, timidă și care nu are chef să danseze sau să meargă la petreceri din cauza condamnării la închisoare.

„Nu are încredere în ceilalți și nutreşte resentimente față de ei pentru că a fost tratat nedrept. Sensibilitatea lui îl face să se simtă ușor rănit. De asemenea, Ionel povestește experiența de a fi fost atacat, influențat și amenințat de alții. (…)Este timid și se jenează ușor în situații interpersonale. Experimentează situații noi cu aprehensiune și evită contactul cu oamenii. Are o aversiune puternică față de activitățile de grup, cum ar fi petrecerile, dansul și divertismentul social, tocmai din cauza dificultăţilor considerabile de a intra în contact cu celelalte persoane”, se arată în documentul citat de site-ul de știri.

Acesta mai invocă și o stare de disconfort: „Ionel experimentează o stare accentuată de disconfort subiectiv, care derivă în esență dintr-o lipsă de încredere în propriile capacităţi de a face față stresului emoțional la care este supus”. Într-un dialog cu psihologul, Arsene se plânge că nu mai are dispoziția necesară pentru a merge la sală și nu mai are chef să meargă la restaurant : „ … Înainte vroiam să trăiesc, mergeam la sală, eram activ … spune că totul este nedrept, ceea ce i se întâmplă și că se simte și speriat … de situația de a fi trimis înapoi în România și de a nu rămâne aici aproape de rudele lui în Italia .. .pentru că nu mai are pe nimeni în România și toţi cei dragi sunt aici … locuiește în Italia de 5 ani și acum viaţa lui este aici lângă familia pe care o are aici …”. „Toată situația în ansamblul ei l-a speriat … de exemplu, nu mai puteam să fac sport, nu mai aveam chef de viață … nu mai mergeam la restaurant … “.

Ionel Arsene spune că este în depresie

La jumătatea lunii aprilie, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că procedura în cazul fugarului Ionel Arsene, condamnat la 6 ani şi 8 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, se apropie de final. Arsene se opune repatrierii, pe același motiv ca și Cherecheș, condițiile inumane de detenție din România.

Gorghiu afirma atunci că Arsene a transmis, prin echipa de avocaţi, că este în depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă este încarcerat în România. Ministrul preciza la acel moment că, proactiv, Justiția a transmis în Italia informaţii suplimentare, la zi, despre condiţiile din sistemul penitenciar, inclusiv despre Secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani, care a fost de curând renovată.

Italia devine o țară nesigură pentru „fugarii” români

Italia este una din ţările din care Româia recuperează un număr foarte mare de fugari şi, pentru că procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final, doreşte să facă câteva precizări, a afiemat ministrul Justiției.

„Fugarul Ionel Arsene încearcă să scape de întoarcerea din România prin invocarea condiţiilor medicale. Încearcă practic să suspende predarea sa în România, care este o decizie definitivă a Curţii de Casaţie din Italia, care a decis în noiembrie anul trecut predarea lui autorităţilor din România. Arsene a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă în martie 2023.

Prin echipa de avocaţi, a încercat anumite tertipuri pentru a suspeda predarea imediată în România, a invocat că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încancerat în penitenciarele din România.

Procedura se apropie de final. Urmăreşte domnia sa şi echipa sa aplicarea art 23 alin 4 din decizia cadru care reglementează mandatul european de arestare şi care spune că în circumstanţe excepţionale, legate de punerea în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei căutate, predarea poate fi suspendată temporar”, a spus ministrul.

Statistică penală anuală a Consiliului Europei arată că România se află în categoria ţărilor cu cea mai scăzută rată de suicid din Europa, mai mult de 25% sub media europeană şi fiind pe un trend descendent. În schimb, Italia se află în categoria ţărilor cu cea mai ridicată rată de suicid din sistem penitenciar, mai mult de 25% peste media europeană, afimă Gorghiu.

Citiți și: 

EXCLUSIV | Ce a promis statul român în schimbul predării lui Ionel Arsene. Avocații au invocat riscul de suicid „foarte ridicat” al clientului lor

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...