Viktor Orban a ajuns în Rusia, unde se va întâlni cu Vladimir Putin. Liderul de la Budapesta, CRITICAT la nivel european pentru vizită

Publicat: 05/07/2024, 15:28

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a sosit vineri la Moscova pentru a se întâlni cu președintele rus, Vladimir Putin.

Vizita i-a adus, însă, multe critici din partea liderilor statelor membre ale Uniunii Euopene, care au atras atenția că Orban nu vorbește în numele Uniunii Europene.

Ungaria a preluat luni președinția rotativă a Consiliului Uniunii. Ulterior, Orban l-a vizitat pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Kiev și a format alianța „Patrioți pentru Europa” cu alți naționaliști de dreapta, notează Reuters.

Aceasta este prima vizită a unui lider european la Moscova, după cea a cancelarului austriac Karl Nehammer în aprilie 2022.

Orban a anunțat că va pleca la Moscova într-o „misiune de pace”, cu doar câteva zile înaintea summit-ului NATO de la Washington, care începe pe 9 iulie.

„Printr-o astfel de întâlnire, președinția maghiară se încheie înainte de a începe cu adevărat. Ungaria nu pare să-și fi înțeles rolul… Scepticismul statelor membre UE a fost, din păcate, justificat – totul este să promoveze interesele Budapestei”, a spus un diplomat european citat de Reuters.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că, la Moscova, Orban „nu reprezintă UE sub nicio formă”.

Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a descris vestea despre vizită ca fiind „tulburătoare”.

„Vizita sa arată nerespectarea îndatoririlor aduse de deținerea președinției UE și ar submina interesele Uniunii Europene”, a transmis acesta.

Cum își justifică Viktor Orban vizita

Deși a fost intens criticat, șeful Guvernului de la Budapesta a scris vineri, pe X, că vizita sa este necesară, în special pentru o eventuală încheiere a conflictului din Ucraina.

„Nu poți să faci pace dintr-un fotoliu confortabil la Bruxelles. Chiar dacă președinția rotativă a UE nu are mandat pentru a negocia în numele UE, nu putem sta pe loc și să așteptăm ca războiul să se încheie în mod miraculos. Vom servi ca un instrument important în a face primii pași către pace. Despre aceasta este misiunea noastră de pace”, a transmis Viktor Orban.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat și ea faptul că liderul de la Budapesta a decis să meargă la Moscova.

„Orban vizitează Moscova. Îngăduința nu îl va opri pe Putin. Doar unitatea și determinarea vor deschide calea către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina”, a transmis von der Leyen, pe X.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?