RĂZBOIUL Israel-Hamas, ziua 274. Noul ministru britanic de Externe cere „încetarea imediată a focului” în Fâșia Gaza

RĂZBOIUL Israel-Hamas, ziua 274. Noul ministru britanic de Externe cere „încetarea imediată a focului” în Fâșia Gaza
Noul ministru britanic de Externe cere „încetarea imediată a focului” în Fâșia Gaza / Sursa Foto: Profimedia
Publicat: 06/07/2024, 07:48

Noul ministru britanic de Externe, David Lammy, a cerut „încetarea imediată a focului” în Fâșia Gaza, în cadrul primului său discurs după numirea în funcţie.

David Lammy, noul şef al diplomaţiei britanice după victoria laburiştilor la alegerile legislative de joi, a declarat că se va „concentra pe sprijinirea unei încetări imediate a focului în Fâșia Gaza şi pe eliberarea ostaticilor” – „Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-l ajuta pe Joe Biden să obţină această încetare a focului”, a adăugat el de la sediul Ministerului de Externe britanic.

Pași semnificativi spre un acord

Eforturile de a obține o încetare a focului și eliberarea ostaticilor în Fâșia Gaza au luat amploare vineri, după ce Hamas a făcut o propunere revizuită privind termenii unui acord, iar Israelul a transmis că va relua negocierile aflate în impas, potrivit Reuters.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a spus președintelui american Joe Biden că va trimite o delegație pentru a relua negocierile, iar un oficial israelian a declarat că echipa țării sale va fi condusă de șeful agenției de informații Mossad.

Biden a salutat mișcarea, iar o sursă din echipa de negociere a Israelului, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că există acum o șansă reală de a ajunge la un acord.

Poziția Israelului este una schimbată față de situațiile anterioare, când Netanyahu spunea că toate condițiile impuse de Hamas sunt inacceptabile.

Un oficial palestinian apropiat de eforturile de pace mediate la nivel internațional a declarat că cea mai recentă propunere a grupului militant islamist ar putea duce la un acord-cadru, dacă este acceptată de Israel.

Acesta a declarat că Hamas nu mai solicită ca o condiție prealabilă un angajament israelian privind o încetare permanentă a focului înainte de semnarea unui acord și că va permite negocierilor să ajungă la acest rezultat pe parcursul unei prime etape de șase săptămâni.

„În cazul în care părțile au nevoie de mai mult timp pentru a încheia un acord privind o încetare permanentă a focului, cele două părți ar trebui să cadă de acord că nu va exista nicio revenire la lupte până când nu vor face acest lucru”, a declarat oficialul pentru Reuters.

Anterior, Hamas anunțase că respinge prezența forțelor străine în Gaza, semnalând opoziția sa față de orice plan de trimitere a unui contingent internațional în Fâșie pentru a ajuta la menținerea păcii în teritoriul palestinian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Filmul de pe Netflix care a primit toate aprecierile. Nicole Kidman joacă rolul principal
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Copacii au devenit o sursă ascunsă de poluare a aerului în Los Angeles
×