Pentru al treilea an la rând, Evaluarea Națională a fost o piatră prea grea de încercare pentru mulți dintre elevi. Cele mai slabe rezultate din ultimii 5 ani au fost înregistrate la Școala Gimnazială „Anton Pann”, promovabilitatea fiind… zero!
În urma rezultatelor dezastruoase vor urma contestațiile, iar directoarea Cristina Micu, speră, totuși, ca o astfel de rușine să fie spălată.
„Atât s-a putut anul acesta. După perioada de contestații sper să avem… Deoarece avem o medie de 4.92 și avem depusă o contestație, să reușim să depășim acest prag de 0%”, a declarat Cristina Mincu, citată de Digi 24.
Cazul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” din Craiova nu este, din păcate, unul singular. La Liceul Tehnologic „Constantuin Ianculescu” din localitatea Cârcea, județul Dolj, niciun copil nu a luat nota 5, iar rezultatul dezastruos vine după alți doi ani în care s-a întâmplat la fel. Două eleve ar fi trebuit să susțină Evaluarea Națională la acest liceu, însă doar o elevă s-a prezentat la examen.
„S-a făcut un mic salt, ca să îl putem numi așa, față de 1 cât a luat la matematică la simulare, acum a luat 4, iar la Limba și Literatura Română 4.70”, a precizat, potrivit sursei citate mai sus, directorul Adrian Velișcu.
Norica Ciocă, profesoară la Liceul Tehnologic „Constantuin Ianculescu”, a declarat că elevii au fost chemați și au făcut și ore suplimentare, numai că una dintre eleve nu s-ar fi prezentat niciodată.
„Au fost chemați la ore suplimentare, dar, din păcate, una dintre fete nu s-a prezentat niciodată. Și la școală a avut foarte multe absențe, iar cealaltă a venit mai mult după rezultatele de la simulări, când au fost foarte mici, a frecventat mai bine școala, a venit cât de cât și la pregătirea suplimentară, dar nu așa cum ar fi trebuit și nu de atâtea ori de câte ori a fost chemată”, a precizat profesoara.
În 10 unități de învățământ din județul Dolj au existat procent „zero” în ceea ce privește promovabilitatea.
„Procent zero am avut în 10 unități de învățământ. Însă, mai avem în rândul celor 10 unități de învățământ cu procent 0% prezență de 10, 9, 7, 4, respectiv 5 elevi pentru fiecare unitate de învățământ”, a transmis Aida Ionescu, inspectorul general adjunct al ISJ Dolj.
Este de-a dreptul alarmant în perspectivă, dar aproape 40.000 de elevi din întreaga țară au obținut medii sub 5 la Evaluarea Națională.
Citește și:
EVALUARE NAȚIONALĂ 2024: Subiecte și Bareme la Matematică. Ce au avut elevii de rezolvat