Preşedintele american Joe Biden a condamnat atacul de luni comis de ruși la adresa Ucrainei și a promis măsuri urgente în sprijinirea apărării aliatului de la Kiev.
Joe Biden a fost oripilat de brutalitatea bombardamentului rus, care a pus la pământ un spital de copii. În acest context, a promis măsuri urgente pentru a veni în sprijinul aliatului său.
„Împreună cu partenerii noştri, pregătim un set de măsuri prin care spațiul aerian ucrainean să fie mai bine protejat în fața bombardamentelor rusești. Civilii nu trebuie să fie victimele acestui război meschin”, a declarat Biden.
Preşedintele american, care marţi este gazda summitului NATO de la Washington, nu a oferit indicații cu privire la un eventual tratat de pace cu Rusia. În schimb, omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski ar fi dispus la discuții, dar numai dacă sunt admise condițiile Ucrainei, informează cotidianul belgian Le Soir.