Un incendiu a izbucnit în miercuri dimineața, 10 iulie, la o fermă de porci din localitatea Lita, județul Cluj.
Peste 600 de animale au ars de vii.
Pompierii din județul Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o fermă de porci din localitatea Lita.
Potrivit ISU Cluj, apelul de urgență a fost dat la ora 03:46. La fața locului au ajuns echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara.
Incendiul se manifesta generalizat la un singur imobil, de aproximativ 1.000 de metri pătrați, iar forțele au fost suplimentate. La misiune au luat parte câte o autospecială de la Turda, respectiv Florești.
„Flăcările au fost favorizate de materialele combustibile din interior, precum ar fi panourile din plastic care separau boxele unde se aflau porcii. Totodată, acoperișul a fost construit din panouri de tip sandwich”, transmit pompierii.
Un bărbat de aproximativ 30 de ani a suferit un atac de panică, fiind evaluat de paramedicii SMURD. Ulterior, acesta nu a necesitat transportul la spital.
612 porci nu au putut fi salvați.
Conform pompierilor, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
CITEȘTE ȘI:
Focar de pestă porcină la o fermă din Olt. 11.500 de animale au fost sacrificate
EXCLUSIV| Cât de afectată mai este România de pestaporcină africană și gripa aviară. Șeful ANSVSA: ”Când apărea într-o exploatație, se eutanasia tot”
Comerțul cu porci vii sau tăiați, SISTAT în două localități din Buzău din cauza pestei porcine