Se DETERIOREAZĂ parteneriatul dintre Putin și Erdogan? „Țarul”, din ce în ce mai iritat de jocul la două capete al „Sultanului”

Se DETERIOREAZĂ parteneriatul dintre Putin și Erdogan? „Țarul”, din ce în ce mai iritat de jocul la două capete al „Sultanului”
Publicat: 13/07/2024, 10:00
Actualizat: 13/07/2024, 11:16

Relația dintre Turcia și Rusia a fost mereu agitată, numai că acum pare a fi în pragul unei noi crize. Totul a pornit de la frustrarea acumulată de Vladimir Putin, „Țarul” reproșând deschis Ankarei, la începutul lunii iunie a acestui an, că a oferit ajutor militar Kievului. În același timp, Putin s-a plâns de cooperarea Turciei lui Erdogan cu instituțiile financiare occidentale în ceea ce privește sancțiunile care vizează Moscova, în contextul conflictului din Ucraina.

Ankara nu a răspuns oficial acestor „săgeți” trimise de Vladimir Putin, numai că vizita „Țarului” la Ankara a fost amânată deja de mai multe ori.

  • Suplimentar, Turcia cooperează din ce în ce mai mult, din punct de vedere militar, cu SUA, o altă „durere de cap” pentru Putin.
  • Comerțul dintre Turcia și Rusia, în ultima perioadă, înregistrează cifre în scădere.

Ruslan Suleymanov, cercetător la Institutul pentru Dezvoltare și Diplomație (IDD) de la Universitatea ADA din Baku, Azerbaidjan, consideră că relația Turcia – Rusia se „înrăutățește dramatic” și, de data aceasta „ruptura ar putea fi mult mai serioasă și mai durabilă decât dezacordurile anterioare de scurtă durată”.

Înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia, din luna mai a anului 2023, Moscova a dat o mână de ajutor atât președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cât și Partidului său pentru Justiție și Dezvoltare (AKP), trimițând către Ankara 20 de miliarde de dolari pentru construcția centralei nucleare Akkuyu și amânând plata – încă 20 de miliarde de dolari – pentru gazul natural rusesc furnizat Turciei în anul 2022.

În schimb, pe fondul condițiilor economice dificile de acasă, președintele turc a adoptat un curs mult mai pro-occidental decât anticipase Moscova.

  • Erdogan a început să solicite Bruxelles-ului să reia negocierile privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană.
  • Când Ankara și-a ridicat obiecțiile față de aderarea Suediei la NATO în ianuarie, Washingtonul a dat acordul pentru exportul de avioane de luptă F-16 modernizate către Turcia, fiind stopate planurile Ankarei de a cumpăra avioane Su-35 sau Su-57 din Rusia.

Putin urma să viziteze Turcia în luna februarie. Vizita a fost amânată fie după alegerile prezidențiale din Rusia de la mijlocul lunii martie, fie după alegerile municipale din Turcia de la sfârșitul lunii martie. Nu s-a întâmplat nimic”, amintește Ruslan Suleymanov într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

„Moscova, preocupată de faptul că Turcia va furniza arme Kievului”

Încă nu este clar dacă vizita lui Putin în Turcia va mai avea loc cu adevărat. Și nu este vorba despre dificultăți de programare, afirmă Ruslan Suleymanov, ci de relațiile din ce în ce mai „aride” dintre Moscova și Ankara.

Dar Putin s-a întâlnit, totuși, cu Erdogan în Kazahstan, la reuniunea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai.

„În pofida actualelor situații complexe de la nivel mondial, relațiile dintre Rusia și Turcia se dezvoltă constant. Admitem un declin ușor în relațiile comerciale, în ultimele luni, dar nivelul schimburilor rămâne ridicat, la 55 de miliarde de dolari. Proiectele majore se derulează conform programului. Nu sunt dificultăți”, a afirmat Vladimir Putin. (mai multe detalii AICI)

Unul dintre principalele motive iritante pentru Kremlin este poziția Ankarei față de războiul din Ucraina, continuă Suleimanov.

Deși declarațiile Turciei de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei nu au fost niciodată pe placul Moscovei, ele nu au provocat, totuși, o reacție.

  • Cu toate acestea, Moscova este în mod activ preocupată de faptul că Turcia va furniza arme Kievului.
  • La începutul lunii februarie, compania turcă de apărare Baykar ar fi început construcția unei fabrici în apropiere de Kiev, care va produce drone Bayraktar TB2 sau TB3.
  • Se preconizează că aproximativ 500 de oameni vor fi angajați de fabrică.

Vladimir Putin a dezvăluit nemulțumirea Moscovei în conversația cu șefii marilor agenții de presă la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg din luna iunie, unde a spus că «Turcia cooperează cu Ucraina în anumite sfere»”, mai scrie Ruslan Suleymanov.

„Este clar că Putin nu crede că o vizită oficială în Turcia este potrivită”

Iritarea Rusiei se află într-o continuă creștere de mai multe de luni. Un alt moment revelator a fost vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Istanbul, în luna iulie a anului 2023, care a dus la predarea a cinci comandanți capturați ai batalionului Azov al Ucrainei, luați prizonieri de Rusia și transferați în Turcia lui Erdogan cu asigurări că nu se vor întoarce în Ucraina până la finalul războiului.

Erdogan a profitat de această ocazie pentru a-și exprima sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO.

  • Turcia a provocat ridicarea sprâncenelor la Moscova și atunci când a trimis o delegație la summit-ul de pace ucrainean din Elveția, de la mijlocul lunii iunie, pe care Rusia l-a etichetat ​​drept adunare absurdă.
  • Nu numai că delegația a fost condusă de ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, dar Turcia a semnat comunicatul final, spre deosebire de țări precum India, Africa de Sud și Emiratele Arabe Unite.

În acest context, este clar că Putin nu crede că o vizită oficială în Turcia este potrivită.

În viitoarele discuții dintre Putin și Erdogan, Ucraina nu va fi singurul subiect de conversație, totuși. Putin și-a exprimat, de asemenea, frustrarea față de respectarea de către Turcia a sancțiunilor occidentale. De la începutul acestui an, băncile turcești au încetat să mai efectueze tranzacții financiare cu Rusia, din cauza riscurilor sancțiunilor secundare ale SUA. În ciuda declarațiilor regulate de la Moscova și Ankara că problema este rezolvată, încă nu a fost găsită o soluție.

Ca urmare, volumul comerțului dintre Rusia și Turcia scade constant. În februarie, exporturile turcești către Rusia au scăzut cu 33% față de aceeași lună a anului anterior, iar în aprilie, China a înlocuit Rusia ca principal furnizor de bunuri și servicii pe piața turcă.

Este clar că Moscova așteaptă mai mult de la Ankara, inclusiv când vine vorba de construcția unui hub de gaze – un proiect masiv care ar permite Rusiei să redirecționeze exporturile de gaze în urma pierderii accesului direct la cea mai mare parte a pieței europene.

Autoritățile turce asigură în mod regulat Rusia că lucrările de construcție sunt pe cale să înceapă, dar încă nu există semne de progres”, menționează Ruslan Suleymanov.

„Putin crede că Erdogan nu a fost suficient de recunoscător pentru sprijinul rus în realegerea sa din 2023”

În același timp, mai scrie cercetătorul, există și câțiva factori care ar ține relația Turcia – Rusia pe linia de plutire. Proiectele comune – precum centrala nucleară Akkuyu – ajută la limitarea impactului cuvintelor rostite la nervi.

Sprijinul internațional al Ankarei este, de asemenea, extrem de important pentru Moscova, deoarece Rusia și Turcia au poziții similare cu privire la o serie de probleme, inclusiv războiul din Gaza.

Moscova a susținut recent dorința Ankarei de a se alătura grupului BRICS de națiuni emergente, în timp ce prezența lui Fidan la o reuniune a miniștrilor de externe BRICS în orașul rus Nijni Novgorod din iunie a fost utilă pentru Kremlin, deoarece încearcă să respingă sugestiile de izolare pe scena mondială.

Cu toate acestea, există, fără îndoială, noi fisuri în relație. În timp ce Kremlinul s-a ferit în mod tradițional să fie văzut că se angajează cu opoziția turcă, situația s-ar putea să se schimbe acum – atât pentru că Putin crede că Erdogan nu a fost suficient de recunoscător pentru sprijinul rus în realegerea sa din 2023, cât și pentru că AKP a suferit prima înfrângere, în douăzeci şi doi de ani, la alegerile municipale din martie.

  • În primul rând, Özgür Özel, liderul Partidului Popular Republican din Turcia, care a avut succes la acele alegeri, a anunțat că va vizita în curând Moscova.
  • În al doilea rând, Partidul Popular Republican se pregătește să deschidă o reprezentanță în capitala Rusiei.

Partidul spune că există un mare interes în rândul elitei ruse pentru a discuta cu Özel și cu alte personalități importante ale partidului, inclusiv primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu. Toate acestea ar fi fost greu de imaginat sub fostul lider al partidului, Kemal Kılıçdaroğlu, care a acuzat Rusia că se amestecă în alegerile turcești, în urmă cu doar un an.

Schimbarea de atitudine a opoziției a fost însoțită de o schimbare calitativă a poziției Moscovei. În mai, de exemplu, a avut loc o întâlnire la Ankara între Özel și ambasadorul Rusiei în Turcia. Deși poate fi prea devreme pentru a anula relația ruso-turcă, parteneriatul personal special dintre Putin și Erdogan se deteriorează rapid”, încheie Ruslan Suleymanov.

Foto – Profimedia Images


CITEȘTE ȘI:

Putin pregătește încă o MUTARE controversată: „Un nou pact de cooperare cu Iranul, într-un viitor foarte apropiat”

Uniți în IZOLARE, Putin și Kim Jong Un vor să „fenteze” sancțiunile. „Un risc pentru ordinea mondială, acrobațiile retorice nu justifică acțiunile”

Factorul „Ucraina”. „Neutralitatea” chineză a primit lovitura de grație: „Scepticismul istoric al Chinei față de NATO a devenit o aversiune totală”

Căsătorie de conveniență între Putin și Kim Jong-Un sau PERICOLUL unei „prietenii absolute”? Necunoscutele ecuației „Rusia – Coreea de Nord”

Război și pace. Alegerile imposibile ale Ucrainei, „săgețile” lui Putin și PERICOLUL politic care îl pândește pe Zelenski

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa