Un zbor al companiei Air China se putea termina într-o tragedie. O femeie, aflată la primul ei zbor cu avionul, a deschis ușa de urgență crezând că este cea de la toaletă.
Incidentul a avut loc pe aeroportul din Quzhou, acolo unde un aparat de zbor operat de Air China se pregătea să decoleze spre Chengdu.
Din cauza acestei greșeli, compania a anulat zborul. S-a instalat panica printre pasageri în momentul în care au fost rugați să coboare din aeronavă.
Numele pasagerei nu a fost dat publicității, dar media locală scrie că femeia se afla la primul ei zbor cu avionul. Ea a confundat ieșirea de urgență cu toaleta. În acel moment, s-a deschis și toboganul de evacuare.
Întreaga situație a dus la anularea zborului, iar acum compania Air China a informat-o pe femeie că trebuie să plătească despăgubiri.
Aflat printre pasagerii evacuați din aeronavă, un tânăr pe nume Cheng a povestit pentru Chongqing Morning Post că femeia a izbucnit în plâns când a realizat gravitatea greșelii sale – „Când a apărut glisiera de evacuare, chiar și însoțitorii de zbor au fost speriați. Pasagera era în lacrimi când a auzit că va trebui să plătească daune”.
Chemați la fața locului, polițiștii au interogat-o pe femeie, iar aeronava a fost fotografiată în poziția în care a rămas pe pistă, cu toboganul de evacuare desfășurat.
Iată ce a relatat un alt pasager, care nu a vrut să-i fie divulgată identitatea: „În jurul orei 21:00, un pasager care căuta baia a deschis din greșeală ușa de urgență. După incident, au anunțat o nouă întârziere și apoi au anulat zborul”.
„Faptul că a zburat pentru prima dată nu este o scuză. Putea, pur și simplu, să întrebe echipajul unde este toaleta. Pe de altă parte, dacă ușa de urgență este atât de ușor de deschis, nu este predispusă la activare accidentală?! Aceasta pare a fi o defecțiune de proiectare a aeronavei”, a comentat altcineva.
În urma incidentului pe care l-a provocat, pasagera neglijentă a primit o amendă considerabilă, precum și o viitoare interdicție de călătorie.