Ministerul JUSTIȚIEI încearcă să convingă CEDO că închisorile românești îi pot asigura PRINȚULUI Paul condiții decente de DETENȚIE

Ministerul JUSTIȚIEI încearcă să convingă CEDO că închisorile românești îi pot asigura PRINȚULUI Paul condiții decente de DETENȚIE
Publicat: 10/07/2024, 18:32
Ministerul Justiției din România încearcă să convingă instanța din Malta că Prințul Paul al României poate fi încarcerat în închisorile românești, pentru că aceste unități de detenție ar corespunde standardelor CEDO. La termenul din dosar, care a avut loc miercuri, ministerul a adus în ajutor declarațiile unor reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor care au dat detalii despre condițiile din închisorile de pe plaiurile mioritice.
Prințul Paul al României se sustrage unei condamnări de 3 ani și patru luni de închisoare cu executare, primită în 2020, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa. La termenul din dosar, care a avut loc miercuri, la Curtea Constituțională din Malta, s-a judecat problema condițiilor de detenție din închisorile românești. Au fost aduși chiar și martori din sistem care să susțină cauza condițiilor de detenție aliniate la standardele cerute de CEDO.
Informații despre predarea lui Paul-Philippe al României. Astăzi a fost termen în dosar, la Curtea Constituțională din Malta. Cauza are ca obiect presupuse încălcări ale drepturilor omului din cauza condițiilor din penitenciarele din România. Au fost prezenți, ca martori, reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor. Au dat detalii despre condițiile din penitenciarele din România. Despre faptul că sunt la nivelul standardelor impuse de CEDO și nu sunt încălcate în niciun mod drepturile omului. Realitatea este clară: în ultimii ani, au fost făcute îmbunătățiri considerabile în sistemul penitenciar, iar României nu i-au mai fost refuzate predări din cauza condițiilor din penitenciare, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Decizia Curții Constituționale nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.  Acest dosar este separat de cel privind predarea în baza mandatului european de arestare. În curând, instanța trebuie să dea o decizie definitivă și în acest caz, aflat acum în stadiul de Apel.
CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online