De ce donăm sistemul PATRIOT Ucrainei? „Pentru că PUTEM” / Iohannis, pe picior de PLECARE: Vom fi într-o situație bună și după

Publicat: 10/07/2024, 21:18
Actualizat: 10/07/2024, 21:32

Ultima vizită a lui Klaus Iohannis la NATO lasă în urmă un sistem Patriot pentru Ucraina. De ce? „Pentru că putem”, declară apăsat președintele României, înaintea summitului aniversar al Alianței. 

Pe 20 iunie, membrii CSAT au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT, după ce Iohannis a declarat că Joe Biden a adus în discuție „chestiunea” oferirii de sisteme Patriot țării aflate în război. Se întâmpla în Biroul Oval, pe 7 mai.

Miercuri, de la Washington, Iohannis explică decizia CSAT, pe înțeles „politic”.

Haideți să vă răspund așa, mai politic.  Noi facem toate aceste lucruri: sprijinim Ucraina, donăm PATRIOT, ajutăm Moldova, ajutăm și pe alții din regiune, pentru că putem și pentru că noi considerăm că așa este corect. Iar pentru că noi putem, este o afirmație care cred că toată lumea o înțelege așa cum trebuie, spune Iohannis.

Iohannis intră încrezător în summitul Alianței pe care visa să o conducă, având în minte imaginea unei Românii care „s-a transformat într-un stat cu forța, energia și capacitățile să exporte securitate în întreaga regiune”

România s-a transformat dintr-un stat care s-a rugat să primească ajutor de orice fel, vă amintiți anii ’90, primii ani din 2000, s-a transformat într-un stat care are forța, energia și capacitățile să exporte securitate în întreaga regiune. Este mare lucru.

Este un drum complicat pe care îl avem în spatele nostru, un drum complicat pe care îl avem în față, dar România a devenit mai sigură, mai puternică și mai implicată, în special în ultimii 10 ani, analizează Iohannis.

Când și ce va primi țara noastră la schimb

Și pentru că „putem” și suntem o țară „implicată”, românii donează un sistem de apărare antiaeriană. Dar are pretenții la schimb.

A spus-o viitorul fost șef al statului chiar de la Washington, imediat după întâlnirea cu Biden, de la Casa Albă, din luna mai.

Va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim și, evident, ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană, ne informa Iohannis atunci.

O lună și jumătate mai târziu, Iohannis convoacă CSAT. În timpul ședinței, membrii convin să identifice „o soluție temporară de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, prin donarea sistemului Patriot.

Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create, informa Palatul Cotroceni, pe 20 iunie.

Din comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale mai aflăm că „decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România”.

„Vom fi într-o situație bună și după”

Prin urmare, se negociază ceva la schimb. Iar pretenția României este să fie compensată „rezonabil”. Pe picior de plecare, Iohannis garantează: vom fi într-o situație bună și după.

Pretenția noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen PATRIOT, să fim compensați rezonabil. Aceste lucruri se negociază și în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, și deja s-au obținut primele progrese. Când se finalizează discuția, vom face publice discuțiile, vom fi într-o situație bună și după.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...