Actorul George Clooney, un cunoscut donator al Partidului Democrat, i-a cerut lui Joe Biden – prin intermediul unui editorial publicat în The New York Times – să se retragă din cursa prezidențială din acest an.
În editorialul din NYT, cu titlul „Îl iubesc pe Joe Biden. Dar avem nevoie de un nou candidat”, actorul se autointitulează „Democrat pe viață” și precizează că doar vârsta lui Biden (81 de ani) este motivul cererii sale, relatează Sky News.com.
„Îl iubesc pe Joe Biden. Ca senator. Ca vicepreședinte și ca președinte. Îl consider un prieten și cred în el. Cred în aracterul său. Cred în morala lui. În ultimii patru ani, el a câștigat multe dintre bătăliile cu care s-a confruntat. Dar singura bătălie pe care nu o poate câștiga este lupta împotriva timpului”, a scris Clooney.
Noua candidatură a lui Biden a supusă unei examinări intense, după prestația considerată dezastruoasă de la dezbaterea cu Donald Trump, de luna trecută.
Până acum, actualul președinte a rezistat apelurilor de a se retrage, inclusiv din partea unora din propriul său partid, spunând că este „ferm angajat” să rămână în cursă – și îndemnându-i pe colegii săi democrați să pună dezbaterea la o parte, scrie G4Media.ro.
„Este vorba despre vârstă. Nimic mai mult. Dar, de asemenea, nimic care poate fi inversat. Nu vom câștiga în noiembrie cu acest președinte”. „Putem să ne ascundem capul în nisip și să ne rugăm pentru un miracol în noiembrie, sau putem spune adevărul. Barajul s-a rupt”, a mai sscris Clooney.
El a recunoscut că schimbarea candidatului cu atât de puțin timp înainte de alegerile din noiembrie ar fi „murdară”, dar susține că aceasta ar „anima partidul nostru și ar trezi alegătorii care, cu mult înainte de dezbaterea din iunie, se retrăseseră deja”.
În încheierea articolului, celebrul star de la Hollywood îl numește pe Biden un „erou” pentru că l-a învins pe Trump în alegerile anterioare.