„Mâna dreaptă” a lui Nicușor Dan, SCOASĂ DIN SCHEMĂ de „Filiera Stamule” din Primărie? Urbanist: „Diana Pungă tăia și spânzura pe Resurse Umane”

„Mâna dreaptă” a lui Nicușor Dan, SCOASĂ DIN SCHEMĂ de „Filiera Stamule” din Primărie? Urbanist: „Diana Pungă tăia și spânzura pe Resurse Umane”
Publicat: 12/07/2024, 08:00

După ce Diana Pungă, city manager al Capitalei, și-a dat demisia, apar noi informații despre cea considerată, până de curând, „mâna dreaptă” a lui Nicușor Dan. Contractul de management al administratorului public Diana Pungă va înceta începând cu data de 1 august a acestui an, varianta oficială fiind aceea că ambele părți au căzut la un ”acord de voință”, așa cum s-a precizat într-un document semnat chiar de Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului. 

Documentul a fost prezentat, în exclusivitate, de Gândulmai multe informații AICI -, iar surse din Primăria Municipiului București (PMB) au dezvăluit că Diana Pungă ar fi una dintre cele mai bine plătite persoane din administrația publică.

  • Diana Pungă face parte din aproape toate cele 13-14 comisii din interiorul Primăriei.
  • Pentru fiecare comisie ar fi plătită cu 3.000 de lei lunar.
  • Înainte să fie numită administrator public, Diana Pungă a fost chiar șefa de cabinet a lui Nicușor Dan.
  • Diana Pungă, mâna dreaptă a lui Nicușor Dan, a fost acuzată de urbanistul Alexandru Pânișoară că a ocupat funcția de city manager fără concurs și riscă să returneze toate salariile pe care le-a primit în perioada în care a fost administrator public.

Gândul prezintă noi informații despre acest așa-zis „acord de voință” în urma căruia Diana Pungă, care a fost „lipită” de Nicușor Dan atâta vreme, iese din scenă, în culise desfășurându-se un scenariu surprinzător.

„Diana Pungă s-a tolerat reciproc cu Andreea Miu, directorul de cabinet al lui Nicușor Dan, dar…”

Potrivit surselor Gândul din Primăria Municipiului București, între Diana Pungă și Andreea Miu, directorul de cabinet al lui Nicușor Dan, a existat, de la bun început, o relație „rece”. S-au tolerat reciproc, s-ar putea spune, dar până la urmă s-a tras o linie.

Pungă și Miu au coabitat de nevoie, cum se spune. S-au tolerat reciproc. Numai că Andreea Miu – venită pe «filiera Ludovic Orban» – ar fi jucat tare și, împreună cu Tănase Stamule, ar fi dominat-o pe Diana Pungă. Ar fi dorit neapărat să controleze zona de Resurse Umane, acolo unde Diana Pungă deținea controlul”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

Trebuie reamintit că, în anul 2020, când a candidat și a fost ales în funcția de primar general al Capitalei, Nicușor Dan s-a bucurat de sprijinul liderilor Partidului Național Liberal (PNL), cu precădere al fostului lider liberal, Ludovic Orban, și al omul său de incredere, Tănase Stamule. Informațiile apărute în presă, de-a lungul timpului, au arătat și că o mare parte din oamenii din „rețeaua” creată de actualul edil în PMB au venit pe „aripa” Ludovic Orban/PNL. (detalii surprinzătoare AICI).

În tot acest tablou sugestiv, Ludovic Orban ar fi fost principalul „vinovat” pentru menținerea, de către Nicușor Dan, a avocatei Andreea Mihaela Miu, pe care, mai mult, a și promovat-o pe funcția de director de cabinet al primarului general.

Adversarii Dianei Pungă – venită pe filiera veche a USR – își doreau foarte mult zona unde aceasta avea influență, iar acum și-ar dori cu disperare să treacă organigrama și, practic, să regleze lucruri în interesul lor. Acum se laudă că ar fi căzut și la o înțelegere cu liberalii.

Organigrama pe care vor să o treacă este controversată, printre altele l-ar elimina din schemă pe actualul secretar general de la Prefectura Ilfov, acesta având postul în organigrama PMB, fără să-i pună vreun post la dispoziție”, au mai precizat sursele Gândul, în exclusivitate.

Alexandru Pânișoară: „Diana Pungă tăia și spânzura în tot ce însemna resursa umană în Primăria Generală

Într-un astfel de context, s-ar putea trage concluzia că în Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan – care a reușit să câștige un al doilea mandat de edil după alegerile din 9 iunie 2024 -, se dă deja o „luptă” acerbă și nu se iau „prizonieri”.

Controversata Diana Pungă – de numele ei se leagă și tragedia din anul 2023, de pe Lacul Morii, unde o femeie a murit sfâșiată de câini, iar ea era acuzată la momentul acelui incident, de către primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, de faptul că nu ar avea atribuții în acest domeniu – sare din schemă prin „acord de voință”, iar pe scena Primăriei conduse de Nicușor Dan continuă „spectacolul” la care bucureștenii au doar statut de observatori, nici măcar privilegiați.

În exclusivitate pentru Gândul, urbanistul Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului, a precizat că, atunci când era city manager al Capitalei, Diana Pungă lucra și neoficial, fiind cea care „tăia și spânzura” la capitolul „Resurse Umane din PMB”.

Ei vor să reorganizeze aparatul de specialitate din PMB pentru că îi obligă ordonanța de urgență dată anul trecut. Trebuie să organizeze, cu departamente, direcții, birouri etc. Îi obligă ordonanța la un număr minim de posturi, desființează șefii de serviciu…

Bine, niciuna dintre aceste schimbări nu a fost pusă în dezbatere publică.

În schimb, din câte știu eu de la angajați din PMB, Diana Pungă s-a erijat întotdeauna într-un fel de HR, în condițiile în care ea nu a avut niciodată această atribuție. Făcea presiuni pe angajații care nu doreau să facă anumite lucruri și să semneze anumite hârtii sau să demareze anumite proceduri. Îi amenința că-i dă afară, că-i zboară din primărie… Ea nu avea cum să aibă asemenea atribuție, fiindcă primarul general nu poate delega rolul de angajator.

Diana Pungă tăia și spânzura în tot ce însemna resursa umană în Primăria Generală. Asta făcea neoficial, iar oamenii, pentru a avea liniște, făceau ca ea, și pentru a evita vreun conflict”, a detaliat Alexandru Pânișoară.

A intrat în conflict cu Nicușor Dan

Urbanistul Alexandru Pânișoară susține că această ieșire din scenă a Dianei Pungă ar fi, dincolo de orice altceva, urmarea unui conflict cu Nicușor Dan, însă „filiera Andreea Miu – Tănase Stamule” joacă un alt rol important.

”Din ce înțeleg, Diana Pungă s-a certat cu Nicușor Dan. Ea este sau a fost foarte apropiată de Nicușor Dan. A fost și la cabinetul lui de parlamentar, e din 2016 alături de el. A venit pe filiera USR și trebuie să ținem cont că poziția de city manager este a doua cea mai importantă din primărie, după cea a primarului.

În mod normal, așa cum prevede Codul Administrativ, contractul acela de management – asta are în spate city managerul, un contract de management – se încheie în urma unui concurs. Ca la funcționarii publici. Diana Pungă n-a avut concurs. În țară, există o practică, peste 90% din administratorii publici sunt fără concurs. Există și excepții, firește.

Acum, Diana Pungă va fi înlocuită cu un alt administrator public, dacă va dori Nicușor Dan, fiindcă nu este obligatoriu. Nu este obligatoriu ca poziția de administrator public să fie ocupată. Va decide Nicușor Dan.

Eu voi merge înainte cu dosarul pe care l-am deschis și, dacă voi anula acel contract de management, Diana Pungă va fi bună de plată și va trebui să plătească toate salariile pe care le-a primit în calitate de city manager.

Plecarea Dianei Pungă intră în vigoare de pe data de 1 august, este adevărat, dar este de mult timp discutată. Doar s-a oficializat acum două zile… A intrat în conflict cu Nicușor Dan, altfel nu avea motiv să plece. Vedem ce se va întâmpla mai departe, dar eu știu că mulți consilieri ai lui Nicușor Dan sunt veniți pe filiera lui Tănase Stamule”, a mai spus urbanistul Alexandru Pânișoară, în exclusivitate pentru Gândul.

Nicușor Dan: „Nu am încercat să o conving să rămână”

Joi, 11 iulie, primarul general Nicușor Dan a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, felicitând-o pe Diana Pungă pentru activitatea pe care a desfășurat-o din poziția de administrator public și menționând că nu a încercat să o convingă „să rămână”.

Lucrez cu Diana Punga din 2015 și de atunci au fost: mai multe campanii, înființare USB, înființare USR și mai ales intrarea într-o administrație locală ruptă de multe realități. Este o persoană extrem de structurată, care muncește 12 ore pe zi și în weekend, și care rezolvă orice fel de problemă.

De ce pleacă? Pentru că viața în administrația publică este frustrantă și consumatoare de energii. Îți pun bețe în roate Prefectul, ANFP-ul, Inspectoratul, directori pe care nu-i poți da afară, etc. Și în loc să construiești te lupți cu toți cretinii pe care în viața privată, normală, îi ignori fără mari eforturi.

Deși este o mare pierdere pentru echipa noastră, nu am încercat să o conving să rămână. Este calculul personal al fiecăruia cât își alocă din timpul propriu pentru binele comun. Diana a alocat deja foarte, foarte mult. Îi mulțumesc pentru tot și sunt convins că ne vom regăsi în proiecte comune”, a scris Nicușor Dan.


CITEȘTE ȘI:

Un avocat dezvăluie METODA prin care Nicușor Dan TERGIVERSEAZĂ soluționarea litigiilor: „Am cerut să fie amendat pentru abuz de drept procesual”

Fost viceprimar al Capitalei, despre „revoluția TERMOFICĂRII” à la Nicușor Dan: „100 km în patru ani. Câte mandate îți trebuie ca să schimbi tot?”

Varșovia vs. Bucureștiul lui Nicușor Dan | DEZASTRU urbanistic după patru ani de mandat „nicușorist”. Avocat: „Se PLÂNGE non-stop și CERȘEȘTE voturi”

Nicușor Dan, încă o GOGOAȘĂ ELECTORALĂ: „Reconstrucția stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ” / Avocat: „Minte! A distrus regulamentele de urbanism”

Nicușor Dan, pus la colț în CGMB pentru că plătește din bani publici AMENZI primite ca persoană fizică. Avocat: „Minte consilierii și opinia publică”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?