Congresul SUA va oferi României un împrumut în valoare de două miliarde de dolari pentru industria de armament din țara noastră, au declarat surse guvernamentale pentru Gândul.
O parte din suma împrumutată va fi folosită pentru Fabrica de Pulberi, iar restul pentru înzestrarea armatei.
Schema de împrumut este pe modelul Poloniei, prin programul guvernului american Foreign Military Financing (FMF).
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, în marja summitului aniversar al NATO de la Washington, că se așteaptă ca România să fie recompensată „rezonabil” pentru că a donat un sistem Patriot Ucrainei.
„Pretenția noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen PATRIOT, să fim compensați rezonabil. Aceste lucruri se negociază și în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, și deja s-au obținut primele progrese. Când se finalizează discuția, vom face publice discuțiile, vom fi într-o situație bună și după. Iar în ceea ce privește chestiunile pe care le-am spus chiar înainte, de întărire a Flancului, știți foarte bine că toate bazele americane și NATO din România sunt într-un proces amplu de extindere, de întărire, numărul efectivelor aliate crește constant, Kogălniceanu, Cincu etc., iar acest lucru este ceea ce ne dorim, dar este natural, în situația în care vrem un Flanc Estic puternic, acest lucru nu înseamnă doar hârtii și angajamente politice, înseamnă, practic, militari, dotări militare și proceduri și aceste lucruri toate vor fi îmbunătățite la Summitul din aceste zile, de aici, de la Washington”, a spus Iohannis în urmă cu două zile.
Pe 8 iulie, SUA au anunțat un al doilea acord de împrumut acordat Poloniei pentru finanțarea achizițiilor militare, în valoare de 2 miliarde de dolari. Banii care revin Poloniei sunt pentru achiziționarea de avioane de luptă F-35, sisteme de rachete antiaeriene Patriot și tancuri Abrams.
CITEȘTE ȘI