Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului? Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi de peste an.
Postul Maicii Domnului durează două săptămâni. Începe în fiecare an pe 1 august și se încheie pe 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care are loc pe 15 august.
În cele două săptămâni de post există numai o zi în care este dezlegare la pește, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, care pică pe 6 august 2024. În rest, credincioșii nu consumă carne, ouă și lapte.
Postul nu este numai despre mâncare, ci mai ales despre rugăciune și liniște, sărbătoarea fiind cunoscută în popor și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.
– În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, botezuri și cumetrii;
– În Postul Sfintei Marii creștinii nu trebuie să cântă si să danseze;
– În Postul Sfintei Marii nu se bea alcool și nu se fumează;
– În postul Sfintei Marii relațiile intime sunt interzise.
Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixată în secolul al V-lea, perioadă în care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.
În fiecare zi a acestui post, în bisericile ortodoxe, se săvârșește o rugăciune specială, închinată Maicii Domnului: paraclisul. Excepție de la această regulă fac zilele de sâmbătă seara și ajunul Schimbării la Față, când se săvârșește slujba Vecerniei.