Cătălin Predoiu, REPLICĂ pentru Elena Lasconi, după ce aceasta i-a cerut demisia șefului MAI: „Este nedrept să sacrifici adevărul”

Cătălin Predoiu, REPLICĂ pentru Elena Lasconi, după ce aceasta i-a cerut demisia șefului MAI: Este nedrept să sacrifici adevărul
Publicat: 13/07/2024, 17:02
Actualizat: 13/07/2024, 17:05

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, reacţionează, după ce Elena Lasconi i-a cerut demisia, el afirmând că este nedrept să sacrifici adevărul riguros, în fuga după voturi uşor obţinute. Oficialul mai arată că afirmaţiile superficiale ale primarului reprezintă un blam implicit şi direct la adresa eforturilor oamenilor din structurile MAI.

Reamintim că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență 84 privind testarea antidrog, după dezbateri intense între premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

„Se instituie un termen de 72 de ore în care instituțiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice prin care să evidențieze sau nu prezența sau nu a alcoolului și substanțelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu drug test sau care au refuzat testarea”, a explicat Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

„Regret şi resping afirmaţiile superficiale ale doamnei primar Lasconi”

Acesta a mai precizat că aceste afirmaţii  induc în eroare opinia publică şi sunt de natură a arunca nedrept în derizoriu munca uriaşă depusă de toţi oamenii dedicaţi şi competenţi din structurile şi armele MAI.

”Este de datoria mea, faţă de efortul MAI din ultimele 12 luni, să spun că regret şi resping afirmaţiile superficiale ale doamnei primar Lasconi, care reprezintă un blam implicit şi direct la adresa eforturilor oamenilor din structurile MAI, afirmaţii care induc în eroare opinia publică şi sunt de natură a arunca nedrept în derizoriu munca uriaşă depusă de toţi oamenii dedicaţi şi competenţi din structurile şi armele MAI.

Demonstrabilă, inclusiv prin statistici oficiale, precum şi instrumentalizarea politicianistă şi populistă a unei teme serioase, combaterea drogurilor şi creşterea siguranţei publice. Este nedrept să sacrifici adevărul riguros, în fuga după voturi uşor obţinute”, declară ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, după ce preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a cerut demisia.

,,«Foaia de Parcurs pe Droguri», suma adusă de mine, pe acest segment, de 1 miliard de lei”

Ministrul de Interne subliniază că, pe timpul mandatului lui, a dispus suplimentarea numărului de funcţii, cu peste 300, la structurile Antidrog din ţară, iar şefii de unităţi au fost învestiţi cu responsabilitatea selecţiei şi ocupării acestor posturi.

”De asemenea, urmare a demersurilor realizate la nivelul instituţiei, bugetul pe anul 2024 are, pentru prima dată în istoria MAI, un capitol separat – ,,Foaia de Parcurs pe Droguri”, suma adusă de mine, pe acest segment, fiind de 1 miliard de lei.

În acest moment, sunt în derulare proiecte de dezvoltare instituţională, cu aceste fonduri, pe principiul sistemului integrat între structurile MAI, având ca obiective, printre altele, creşterea securităţii la frontiere, îmbunătăţirea capabilităţilor de detecţie a drogurilor şi digitalizarea.”, mai afirmă Predoiu.

Ministerul de Interne a transmis o sinteză, ca reacţie la cererea de demisie formulată public de primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, la adresa ministrului afacerilor interne, motivate de o serie de afirmaţii care pun în cauză activitatea şi rezultatele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în ultimele 12 luni.

”Faţă de afirmaţia „domnul Predoiu a eşuat, de un an de zile, să acţioneze cu fermitate”, informăm, în sinteză, asupra măsurilor luate şi rezultatelor obţinute de MAI, prin structurile antidrog din IGPR, pentru combaterea traficului şi consumului de droguri:

Astfel, în perioada 1 iunie 2023 – 1 iunie 2024 (într-un an de mandat), structurile antidrog din cadrul D.C.C.O. – Poliţia Română au efectuat: acţiuni operative: 937, acţiuni de amploare: 398, persoane cercetate: 4.171, mandate de percheziţie domiciliară executate: 3.26, persoane reţinute: 1.674, persoane arestate: 1.506, persoane sub control judiciar: 323, grupuri destructurate: 57 (cu 347 persoane)”, arată Ministerul de Interne.

La capitolul Capturi de Droguri, Ministerul arată că au fost confiscate 1.440 de kg de droguri şi 1.218 kg de droguri de mare risc, 222 kg de droguri de risc şi 2.329.435 comprimate.

”Toţi aceşti parametri numerici prezintă creşteri procentuale substanţiale, faţă de perioada de referinţă precedentă. În acest domeniu, în primele 6 luni ale acestui an, au fost organizate şi desfăşurate 495 de acţiuni operative (461 în 6 luni 2023, +7,4%), dintre care peste 226 au fost acţiuni operative de mare amploare (194 în 6 luni 2023, +16,5%), pentru a proba activitatea infracţională a peste 2.200 de persoane cercetate”, arată MAI.

„Aparatele DrugTest, aflate în dotare, aparate similare cu cele aflate în utilizarea poliţiei germane”

Potrivit instituţiei, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au pus în executare 1.748 de mandate de percheziţie domiciliară (1475 în 6 luni 2023, +18,5%).

”Faţă de afirmaţia „nu vedeţi că dacă iei un Nurofen, s-ar putea să ieşi pozitiv la testele astea”, în absenţa oricărei argumentaţii asupra acestei afirmaţii, inclusiv a impreciziei declaraţiei cu privire la ce fel de teste se referă (drugteste, analiză toxicologică etc.), facem precizarea că MAI nu are în competenţă stabilirea listei medicamentelor interzise, la care fac trimitere prevederile prevăzute de art. 133 indice 1 din OUG 195/2002.

Agenţii şi ofiţerii de poliţie rutieră au în competenţă exclusiv siguranţa traficului şi testarea şoferilor auto, cu aparatele DrugTest, aflate în dotare, aparate similare cu cele aflate în utilizarea poliţiei germane şi nu numai. Faţă de afirmaţia „Să se asigure că au toată aparatura necesară…” informăm că am eliminat aparatele care dădeau anumite erori şi am dotat Poliţia Română cu DrugTeste marca Drager5000, recunoscute pentru fiabilitatea lor”, mai spune MAI.

Ministerul arată că numărul de astfel de aparate a fost dublat pe mandatul ministrului afacerilor interne actual (de la 400 la 800) pentru a creşte capacitatea de testare.

”În general, MAI a efectuat un intens efort de echipare logistică în ultimele 12 luni, investind sute de milioane de lei în laboratoare mobile, laboratoare criminalistice (certificate internaţional), DrugTeste, autoutilitare echipate specific pentru diverse acţiuni, nave şi aeronave, pe toate zonele de acţiune, antidrog, anti trafic de persoane, ordine şi siguranţă publică în general, judiciar, criminalistică, protecţia frontierei, situaţii de urgenţă şamd”, spune MAI în comunicat.

CITIȚI ȘI:

Lege VOTATĂ! Șoferii băuți sau drogați rămân fără permis 10 ani, iar la accident rutier cu decese: închisoare 15-25 ani

20 de șoferi care s-au urcat DROGAȚI la volan, prinși într-o singură zi de polițiștii români. Sancțiunea pe care au primit-o

Cătălin Predoiu răspunde reproșurilor lui Marcel Ciolacu: Departe de mine gândul de a fi pasionat de POLEMICI sterile. OUG 84 – o măsură gândită

Ministrul Cătălin Predoiu despre prioritatea în drepturi, în OUG 84/2024: E ca la semafor. Dai unuia verde, altul stă pe roșu

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri