A fost sau nu Adrian PĂUNESCU „poetul de curte” al lui Nicolae Ceaușescu? Ana Maria Păunescu: „El, pe Ceaușescu l-a iubit, până într-un punct”

Publicat: 14/07/2024, 19:00

Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, a fost invitata podcastului „Altceva cu Adrian Artene” din 13 iulie. Aceasta a vorbit inclusiv despre gurile rele care au susținut, nici mai mult, nici mai puțin, că tatăl ei ar fi fost un „poet de curte” al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Care este, însă, adevărul?

„A fost dat afară de peste tot…

Bineînțeles și am făcut un exercițiu… Soțul meu a căutat poeziile de poet de curte și este incredibil cum oamenii nu văd ce spune el în poeziile alea. El l-a iubit pe Nicolae Ceaușescu, a declarat public, în anii 2000.

Se mai întorc rotițele…El a spus, „eu l-am iubit”. A fost sincer, el nici măcar nu s-a apropiat de regim, nu a fost doar atât, un interes meschin sau nobil. El , pe Ceaușescu l-a iubit și a crezut până într-un punct că va ține țara pe drumul drept.

Cine mai scria în 1980 că „n-avem apă în țevi, nici căldură în odăi, anii vin minunați, dar ei sunt tot mai răi”?

Cine avea forța să scrie aceste poezii, să le citească pe scena Cenaculul Flacăra? El era protejat de propria lui forță, a fost un copil care a plecat de la Bîrca, s-a dus la Craiova la liceu, apoi a venit la București la liceul Zoia, care era de fete, a fost singurul băiat din clasa lui de fete, are o poezie în care spune „dam clasei mele caracterul mixt”. Un copil de țăran de la Bîrca, cu o bunică analfabetă, care l-a învățat atât de multe, totuși, despre viață, nu despre scris și citit, ci despre viața în complexitatea ei.

El a venit la București și și-a propus să devină cel mai mare scriitor român, ceea ce spun unii, ar fi și reușit”, a spus Ana Maria Păunescu.

Pe 20 iulie 1943, în Copăceni, raionul Sîngerei, Republica Moldova, se năștea marele Adrian Păunescu, personalitate greu de acoperit în cuvinte, simbol, istorie, și, înainte de toate, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român.

„Atunci când totul se-ntâmpla firesc / Ne-mpotriveam ca soarele şi luna, / Şi-abia acum încep să te iubesc / Când simt că te-am pierdut pe totdeauna”, scria poetul într-una dintre strofele poeziei „Abia acum”. „Altceva cu Adrian Artene” propune să nu așteptăm un „Abia acum” în raport cu valorile culturii din România, ci întotdeauna să le apreciem, să le ascultăm, să le onorăm pentru că doar cultura oferă baza solidă a unei civilizații sănătoase din punct de vedere moral și emoțional. Te invit, așadar, dragă membru al comunității „Altceva cu Adrian Artene” să-mi fii alături cu începere de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube, acolo unde îmi propun să port o discuție plină de substanță, istorie și cultură cu Ana Maria, fiica celui care a fost imensul Adrian Păunescu.”, spune Adrian Artene.

Adrian Păunescu a debutat ca poet în anul 1960, iar 13 ani mai târziu conducea revista „Flacăra”. A scris zeci de volume de poezii, fiind cunoscut și apreciat pentru ușurința cu care compunea versuri.

Multe din creațiile sale au fost puse pe muzica de artiști români importanți, precum Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă sau Nicu Alifantis. „Repetabila povară”, „Rugă pentru părinti”, „Iubiți-vă pe tunuri”, „Aruncarea în valuri” sau „Totuși iubirea” sunt doar câteva dintre poeziile sale celebre.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmăriți ediția integrală a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?