Potrivit datelor culese de Centrul Infotrafic al Poliției Române, luni, 15 iulie, se circulă în coloană pe A2, sensul spre mare.
De asemenea, a fost aglomerație la intrarea în Capitală, fiind formată o coloană de autoturisme în mișcare de 3 kilometri.
Pe Autostrada A2 București-Constanța, pe sensul spre litoral, sunt valori de trafic ridicate, cu o medie de 40 auto/minut, iar pe sensul opus traficul este normal, cu o medie de 25 auto/min.
Totuși, se circulă fluent, inclusiv în zona Pod Fetești.
De asemenea, sunt coloane pe celelalte drumuri spre litoral, conform Infotrafic. Astfel, pe DN 39 Constanța-Vama Veche sunt valori ridicate de trafic în stațiunile Costinești, Tuzla, Eforie, Agigea și Cumpăna; se circulă îngreunat pe ambele sensuri de deplasare.
IGPR a mai informat că pe Autostrada A1 București – Râmnicu-Vâlcea, traficul se desfășoară normal pe toată lungimea autostrăzii, dar este semnalată aglomerație la intrarea în Capitală, unde este prezentă coloană de autoturisme în mișcare de 3 kilometri.
Pe Autostrada A3 București – Ploiești se circulă normal; iar pe DN 1 Ploiești – Brașov sunt coloane de autoturisme în mișcare pe raza localității Comarnic; traficul este intens pe ambele direcții de deplasare.
Aglomerație este și între Predeal și Bușteni, pe ambele sensuri de mers.