Călătorie de COȘMAR pentru 100 de elevi din Craiova: Ușa trenului s-a rupt în mers / Au ajuns acasă după 14 ore

Publicat: 16/07/2024, 10:13
Actualizat: 16/07/2024, 10:30

Călătoria cu trenul a 100 de elevi de la un colegiu din Craiova s-a transformat într-un adevărat coșmar. Plecați din Costinești cu trenul InterRegio 1996, aceștia ar fi trebuit să ajungă în Craiova la ora 21:00, însă au ajuns acasă cu o întârziere de 6 ore, după 14 ore de chin.

Problemele au început chiar din gara Costinești, unde trenul a avut o întârziere de 30 de minute la plecare. Odată urcați în tren, elevii s-au confruntat cu aglomerația din vagoane până la Constanța, fiind nevoiți să stea pe jos din lipsa locurilor.

„Au avut întârziere de la plecare, au fost probleme și cu aglomerația din vagoane până la Constanța unde au stat pe jos, au fost probleme cu locurile, apoi s-au mai rezolvat chestiile astea – cel puțin așa mi-au spus, că s-a stricat ușa unui vagon la un moment dat, la Fetești au fost dați jos și pentru că nu au reușit să repare ușa vagonului, au schimbat vagonul, ulterior s-a schimbat locomotiva”, povestește mama unui elev.

„Nu puteam să mă opresc din plâns, îmi era atât de cald”

Ușa unui vagon s-a rupt în timpul mersului, iar la Fetești, elevii au fost nevoiți să coboare pentru ca vagonul să fie schimbat. În plus, locomotiva trenului a fost înlocuită de două ori pe parcursul călătoriei, contribuind la întârzierile semnificative.

„Pe zi, vă spun sincer, am plâns, nu puteam să mă opresc din plâns, îmi era atât de cald, îmi curgeau lacrimile din ochi efectiv. Și acum -3 grade, am înghețat de frig. Am zis că nu mai vin cu trenul, cel puțin cu CFR-ul în viața mea nu mai vin. Apă, mâncare, de unde?! Doamne, a fost oribil, eu nu știu cum am ajuns în viață”, a declarat una dintre eleve, vizibil afectată de întreaga experiență.

În cele din urmă, după 14 ore de drum, elevii au ajuns în gara din Craiova, epuizați și dezamăgiți de condițiile de călătorie oferite de CFR.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!