Moartea medicului stomatolog din Brăila a survenit ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, existând mai multe plăgi la nivelul gâtului ce ar fi putut fi provocate prin lovire cu un cuţit, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în urma necropsiei efectuate asupra cadavrului.
Apar detalii cutremurătoare în cazul doctoriței stomatolog ucise, marți seara, în cabinetul său din Brăila. Femeia, în vârstă de 41 de ani, locuia într-un cartier rău famat și trăia, de mai multe luni, în teroare, din cauza unor localnici cu care ar fi avut un conflict.
Pentru că ar fi fost constant amenințată cu moartea, doctorița și-a luat recent permisul de portarmă și urma să își cumpere un pistol. Nu a mai apucat însă, deoarece marți seara, trupul medicului a fost descoperit într-o baltă de sânge. Pentru moment, nimeni nu a fost reținut în acest caz.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din lucrătorii poliţiei judiciare şi lucrători criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a desfăşurat activităţi specifice în vederea identificării autorului/autorilor din această speță cu multe necunoscute.
”Moartea numitei G.M. a fost violentă, datează din 16.07.2024 şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului, cu intersectarea pachetului vasculo-nervos al gâtului de partea dreaptă, a căilor aeriene şi digestive, a corpului vertebral cervical 6, precum şi a unei plăgi înjunghiate supraclaviculare stângi, cu intersectarea parţială a venei jugulare externe.
Plăgile de la nivelul gâtului ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător (cuţit sau similar acestuia), având vârf bine ascuţit şi margine tăioasă. S-au mai constatat şi alte leziuni traumatice, respectiv echimoze şi zone escoriate la nivelul ambelor membre superioare, hemitorace drept, suprascapulară dreaptă şi gambă stângă”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.ro.
Soțul femeii, tot medic stomatolog este primul suspect în acest caz de crimă. El a fost cel care a trimis-o la cabinet pe femeia de serviciu, după ce soția lui, care își terminase programul în jurul orei 20:00, nu mai răspundea la telefon.
Cei care au cunoscut-o pe doctorița Gavril o descriu ca fiind un om cald, plin de viață și cu o familie minunată. Unii pacienți spun că atunci când lucra la ore târzii, acesta o făcea doar cu ușa încuiată. Polițiștii au stat de vorbă cu locatarii din zonă, dar aceștia au declarat că nu au văzut nimic suspect.
Surse apropiate anchetei spun că victima se temea pentru viața ei și intenționa să-și cumpere un pistol, potrivit stirileprotv.ro. Momentan, identitatea agresorului rămâne sub semnul întrebării.