Vremea se va mai răcori un pic în Capitală. Temperaturile nu vor mai fi la fel de caniculare, dar tot va fi cald.
Potrivit prognozei speciale pentru București, de sâmbătă până duminică dimineață valul de căldură va persista.
Va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 22…24 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a nopții când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
De duminică, însă, valorile termice se vor mai pondera, astfel că maxima va fi de 33…34 de grade.
Totuși, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală urmând să se situeze în jurul pragului critic de 80 de unități.
Vor fi perioade de instabilitate atmosferică, în care înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade.
CITEȘTE ȘI:
COD ROȘU de caniculă în București. ANM anunță temperaturi de 41 de grade