LIVE TEXT | Joe Biden se RETRAGE din cursa prezidențială și anunță că o susține pe Kamala Harris. „Este în interesul partidului meu şi al ţării”

LIVE TEXT | Joe Biden se RETRAGE din cursa prezidențială și anunță că o susține pe Kamala Harris. „Este în interesul partidului meu şi al ţării”
Publicat: 22/07/2024, 07:55
Actualizat: 22/07/2024, 18:34

Președintele Joe Biden a anunțat, în cadrul unei postări pe social-media, că se retrage din cursa pentru președinția Statelor Unite ale Americii. ”Este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele ca preşedinte pentru restul mandatului”, a scris Biden. Președintele SUA a anunțat la scurt timp după că o susține pe vicepreședinta Kamala Harris, pe care o consideră cea mai potrivită să candideze împotriva lui Donald Trump. ”Democraţi, este timpul să ne unim şi să-l învingem pe Trump”, a transmis Biden.

UPDATE ora 18:20: George Soros și fiul acestuia, Alex, susțin candidatura Kamalei Harris /Elon Musk ironizează sprijinul pentru următoarea ”marionetă”

Miliardarul George Soros și fiul acestuia, Alex Soros, au anunțat, luni, susținere pentru candidatura Kamalei Harris la funcția de președinte al Statelor Unite.

”Este momentul să ne unim cu toții în jurul Kamalei Harris și să îl învingem pe Donald Trump. Este cel mai bun și cel mai calificat candidat pe care îl avem. Trăiască visul american”, a declarat Alex Soros, într-un mesaj postat pe platforma de microblogging X.

În schimb, antreprenorul Elon Musk, fondatorul și directorul companiilor SpaceX și Tesla, i-a numit ”marionete” pe Joe Biden și pe Kamala Harris.

”Aș vrea să îi mulțumesc lui Alex Soros pentru că nu ține pe toată lumea în suspans despre cine va fi viitoarea marionetă”, a reacționat Elon Musk.

UPDATE ora 16:50: Donald Trump îl ironizează pe Joe Biden

La câteva ore după anunțul privind retragerea lui Joe Biden din cursa pentru președinția SUA, Donald Trump a început asaltul ironic la adresa președintelui în exercițiu.

Nu s-a terminat! Mâine, Joe Biden se va trezi și va uita că a renunțat la cursă astăzi (n.r. duminică)”, a scris Trump pe Truth Social.

Luni, candidatul republican a revenit:

Este o nouă zi și Joe Biden nu-și amintește să fi renunțat la cursă ieri! El își cere programul campaniei și organizează discuții cu președinții Xi al Chinei și Putin al Rusiei, cu privire la posibilul început al celui de-al Treilea Război Mondial. Biden este «lucid, hotărât, energic, furios și gata de plecare!»”

UPDATE ora 14:55: Kremlinul denunță ostilitatea față de Rusia a vicepreședintelui Kamala Harris, după ce a fost propusă pentru a candida în locul lui Biden la funcția de președinte al SUA

Administrația Vladimir Putin a anunțat, luni, că nu este surprinsă de retragerea președintelui Joe Biden din cursa prezidențială, subliniind că urmărește atent situația politică din Statele Unite și notând că vicepreședintele Kamala Harris, care ar putea candida la funcția de președinte, a avut o atitudine ostilă față de Rusia.

”Au fost o serie de afirmații mai degrabă ostile la adresa țării noastre. Până acum, nu am observat alte acțiuni ale vicepreședintelui în relațiile bilaterale”, a atras atenția Dmitri Peskov, citat de agenția de presă ANSA.

UPDATE ora 13:45: Ce cred americanii despre candidatura Kamalei Harris

Reacțiile în rândul americanilor după anunțul președintelui Joe Biden de a se retrage din cursa pentru cel de-al doilea mandat la Casa Albă și de a susține o candidatură a vicepreședintelui său, Kamala Harris, din partea democraților au împărțit America.

UPDATE ora 11:35: Cele trei personaje cheie de la Casa Albă care au știut despre retragerea lui Biden înaintea anunțului oficial

Decizia lui Joe Biden de a se retrage din cursa prezidențială a fost ținută sub tăcere până în ultima clip, astfel că doar trei persoane din staff-ul său au fost anunțate. Unul dintre oamenii – cheie de la Casa Albă care au fost sunați de Biden pe tema ieșirii din cursă competiția pentru președinția SUA a fost chiar Kamala Harris.

Publicația Times notează că în acea dimineață, președintele în funcție a sunat trei persoane de bază din anturajul său, pentru a anunța că a decis să se retragă din cursa electorală. Este vorba de vicepreședintele Kamala Harris, șeful de cabinet al Casei Albe Jeff Zients și președintele de campanie Jen O’Malley Dillon.

Șeful de cabinet al Casei Albe, Jeff Zients, i-a convocat pe consilierii de campanie, pentru a-i informa, printr-un apel video la 13:45 că Biden a decis să se retragă din cursă.

Sunt multe de făcut – și așa cum spune președintele Biden, nu există nimic pe care America să nu-l poată face atunci când lucrăm împreună”, a scris Zients într-un mesaj către întreaga echipă a Casei Albe, la 2:26 după-amiaza, scrie The Washington Post.

UPDATE ora 10:40: Echipa lui Donald Trump se pregătea de săptămâni pentru o luptă contra Kamalei Harris

Mai multe surse au declarat pentru Reuters că echipa de campanie a lui Trump se pregătește de câteva săptămâni pentru scenariul în care Biden renunță și Harris câștigă nominalizarea partidului său.

”Harris va fi mai ușor de învins decât ar fi fost Joe Biden”, a spus Trump într-un interviu pentru CNN, la scurt timp după anunțul lui Biden.

Campania lui Trump intenționează să o asocieze pe Harris cu politicile de imigrație ale lui Biden și să critice performanțele economice ale administrației actuale, inclusiv creșterea costurilor alimentelor și combustibilului și ratele dobânzilor.

Echipa de campanie a lui Trump a semnalat că va da vina pe Harris pe cât de mult posibil pentru politicile privind imigrația ale lui Biden, despre care republicanii spun că sunt responsabile pentru creșterea bruscă a numărului de persoane care trec ilegal frontiera sudică cu Mexicul.

UPDATE ora 09:25: Record de fonduri strânse într-o singură zi pentru Kamala Harris, după ce Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru Casa Albă

Grupul de acţiune politică responsabil cu strângerea de bani pentru politicienii de stânga şi democraţi, ONG-ul ActBlue, a anunţat duminică seara că a înregistrat cea mai mare colectare de fonduri pe o singură zi pentru alegerile prezidenţiale din 2024. S-a întâmplat totul la doar câteva ore după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursa pentru Casa Albă.

„La orele 21:00 (luni, ora 01:00 GMT), simpatizanţii de bază au strâns 46,7 milioane de dolari prin intermediul ActBlue, după lansarea candidaturii vicepreşedintei Kamala Harris. Aceasta este cea mai mare strângere de fonduri în decurs de o zi din ciclul 2024”, a indicat pe reţeaua socială X grupul ActBlue.

UPDATE ora 09:15: Condiția lui Donald Trump pentru a doua rundă a dezbaterilor prezidențiale cu noul candidat al Partidului Democrat

Donald Trump a precizat într-o postare pe social-media că dorește ca a doua rundă a dezbaterilor electorale, cu noul candidat democrat, să se desfășoare pe Fox News, post TV cunoscut pentru abordarea conservatoare de dreapta, decât pe ABC, care, în opinia lui Trump, este un post tv „foarte părtinitor”. Trump şi Biden conveniseră anterior să se întâlnească într-o a doua dezbatere la 10 septembrie, la ABC.

UPDATE ora 09:05: Elon Musk, reacție acidă după retragerea lui Joe Biden: ”Adevăratele puteri îndepărtează vechea marionetă”

După anunțul retragerii lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă, Elon Musk a reacţionat pe X. Miliardarul a scris că la Washington se ştia de o săptămână că Joe Biden îşi va anunţa retragerea duminică.

”Am auzit săptămâna trecută că se va retrage exact la ora și data asta. Era o informație larg răspândită în DC (n.r. Washington). Adevăratele puteri îndepărtează vechea marionetă în favoarea uneia care are șanse mai mari să păcălească publicul. Le este frică de Trump pentru că nu este o marionetă”, a scris Elon Musk pe X.

UPDATE ora 08:50: Cine este vocea puternică din Partidul Democrat care nu și-a anunțat sprijinul pentru Kamala Harris. Cum votează filialele

Kamala Harris pare alegerea preferată a democraților pentru candidatul care să meargă în finala cu Donald Trump. Totuși, pare-se că nu toată lumea o sprijină pe noua vedetă a politicii americane.

Duminică, șefii „democraților” au ţinut o conferinţă telefonică, la scurt timp după ce Joe Biden și-a anunțat decizia de a renunța să mai candideze pentru un nou mandat.

Există „sprijin deplin” pentru Kamala Harris ca să fie desemnată candidata Partidului Democrat la Casa Albă, a subliniat o sursă, potrivit Reuters.

Însă, remarcă agenția, o voce puternică din partid încă nu s-a pronunțat. Este vorba despre Nancy Pelosi, fosta șefă a Camerei Reprezentanților și unul dintre personajele cele mai influente din Partidul Democrat. Chiar dacă Joe Biden însuși a nominalizat-o pe Harris, Pelosi a păstrat tăcerea, evitând să vorbească, cel puțin până la momentul redactării acestei știri, despre candidatura actualului vicepreședinte american.

UPDATE ora 08:45: Prima reacție a Kremlinului, după retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială.

Decizia lui Joe Biden de a ieși din cursa prezidențială a generat o reacție și din partea Kremlinului. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că monitorizează îndeaproape situația din Statele Unite ale Americii și a adăugat că „se pot schimba multe” până la momentul scrutinului, relatează AFP.

„Alegerile încă sunt la o distanță de patru luni. Și este mult timp, în care se pot schimba multe. Trebuie să fim atenți, să urmărim ce se va întâmpla”, a declarat oficialul rus, pentru publicația Life.ru.

Peskov a declarat că „prioritatea” Rusiei este războiul din Ucraina.

UPDATE ora 07:55: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că respectă decizia „dură, dar puternică” a lui Biden de a se RETRAGE din cursa prezidențială.

Volodimir Zelenski și-a exprimat recunoștința față de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului, dar a subliniat că respectă decizia acestuia și speră ca oricine va fi noul șef al Casei Albe va continua să sprijine respingerea agresiunii ruse.

„Ucraina îi este recunoscătoare președintelui Biden pentru sprijinul său neclintit în lupta Ucrainei pentru libertate, care, împreună cu sprijinul bipartizan puternic din Statele Unite, a fost și continuă să fie esențial”, a scris Volodimir Zelenski, într-un mesaj pe X.

„Multe decizii ferme au fost luate în ultimii ani și vor fi amintite ca pași îndrăzneți luați de președintele Biden ca răspuns la vremuri dificile”, a adăugat Zelenski. „Și respectăm decizia dură, dar puternică de astăzi”, a punctat liderul de la Kiev.

UPDATE ora 01:05Casa Albă transmite că Joe Biden îşi va duce mandatul de preşedinte până la capăt. Anunțul vine după de republicanii din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui să își dea rapid demisia, după decizia de a se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.

„Preşedintele Biden a moştenit o economie în cădere liberă, o rată a criminalităţii violente în creştere vertiginoasă şi alianţe în ruine de la predecesorul său (Donald Trump – n.r.). El a schimbat situaţia şi a obţinut cea mai puternică creştere economică din lume şi cea mai scăzută rată a criminalităţii violente din ultimii aproape 50 de ani, făcând în acelaşi timp NATO mai extinsă ca niciodată.

El aşteaptă cu nerăbdare să îşi ducă mandatul până la capăt şi să obţină şi mai multe rezultate istorice pentru poporul american„, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, într-o declaraţie pentru CNN.

UPDATE ora 00:50: Partidul Democrat anunță un proces transparent de selecție a candidatului care îl va înlocui pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă.

„În zilele următoare, partidul va întreprinde un proces transparent şi disciplinat pentru a merge mai departe, ca Partid Democrat unit, cu un candidat care să-l învingă pe Donald Trump în noiembrie”, a scris liderul Partidului Democrat, Jaime Harrison, într-un comunicat.

UPDATE ora 00:05Joe Biden, de la dezbaterea televizată dezastruoasă cu Donald Trump până la retragerea din cursa prezidențială.

Anunțul președintelui Joe Biden privind retragerea din cursa pentru Casa Albă a venit după numeroase gafe şi apeluri ale democraţilor de a renunţa la o nouă candidatură. Cronologia căderii lui Biden de la dezbaterea cu Trump la ieșirea din cursa pentru al doilea mandat, AICI.

UPDATE ora 23:55: Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, spune, după anunțul privind retragerea lui Joe Biden și susținerea acestuia pentru desemnarea ei drept candidat al democraților la alegerile prezidențiale, că intenţionează „să câştige nominalizarea” şi să-l învingă pe Donald Trump, pe 5 noiembrie 2024.

„Voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a uni Partidul Democrat – şi pentru a uni naţiunea noastră – pentru a-l învinge pe Donald Trump şi agenda sa extremă Proiect 2025”, a scris Kamala Harris, pe X.

UPDATE ora 23:40: Fostul președinte democrat Barack Obama laudă decizia lui Joe Biden de a se retrage din cursa pentru Casa Albă, vorbește despre realizările acestuia și îl numește „patriot de cel mai înalt nivel”.

”Ştiu că Joe nu a dat niciodată înapoi de la o luptă. Pentru el, să se uite la peisajul politic şi să decidă că ar trebui să predea ştafeta unui nou candidat este cu siguranţă unul dintre cele mai grele din viaţa sa. Dar ştiu că nu ar fi luat această decizie dacă nu credea că este bine pentru America. Este o dovadă a dragostei de ţară a lui Joe Biden şi un exemplu istoric al unui funcţionar public autentic, care pune din nou interesele poporului american înaintea intereselor sale, pe care generaţiile viitoare de lideri ar face bine să îl urmeze”, se arată într-o declaraţie comună a lui Barack şi Michelle Obama, postată pe Instagram.

Fostul președinte mai scrie că democrații vor ”naviga pe ape neexplorate în zilele următoare”, dar că are încredere că liderii Partidului Democrat ”vor fi capabili să creeze un proces din care să iasă un candidat remarcabil”.

UPDATE ora 23:25Cine este Kamala Harris, vicepreședinta Statelor Unite, care a primit susținerea lui Joe Biden pentru nominalizarea ei drept candidata democraților în cursa pentru Casa Albă.  

În urmă cu cinci ani Kamala Harris era senator de California și spera să câștige nominalizarea democrată pentru președinție. Aceasta și-a început cariera în cadrul biroului procurorului districtului Alameda, iar în 2003, a devenit procurorul districtului San Francisco. S-a alăturat Partidului Democrat și a fost aleasă senator junior al Californiei, în 2017. Joe Biden a fost cel care a susținut-o pe Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, punând-o pe lista sa.

Kamala Harris a făcut istorie ca prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite. Deși a avut o rată scăzută de aprobare în timpul mandatului său de vicepreședinte, susținătorii au mizat pe atuurile ei, și anume susținerea pentru drepturile reproductive și funcția de procuror pe care a avut-o în trecut.

Kamala Harris s-a născut în Oakland, California, din doi părinți imigranți, o mamă de origine indiană și un tată de origine jamaicană. Părinții ei au divorțat când ea avea cinci ani și a fost crescută în principal de mama ei singură, hindusă, Shyamala Gopalan Harris, cercetătoare în domeniul cancerului și activistă pentru drepturile civile.

UPDATE ora 22:50: Ce urmează pentru democrați după retragerea lui Joe Biden din cursa pentru alegerile prezidențiale.

Convenţia democraţilor are loc la Chicago, începând de luni, 19 august, până joi, 22 august, iar în cadrul evenimentului, aceștia vor putea vota pentru a propune un alt candidat.

Joe Biden și-a depus candidatura la președinția SUA, după ce a câştigat alegerile primare, ceea ce înseamnă că delegaţii care reprezintă fiecare stat la convenţie s-au angajat să voteze pentru el. Din moment ce Biden și-a anunțat retragerea, democraţii vor putea să voteze un alt candidat care să reprezinte Partidul Democrat la prezidențiale.

Partidul Democrat are acum de înfruntat o provocare enormă. În mijlocul campaniei prezidențiale, aceștia trebuie să aleagă un nou candidat care să convingă membrii partidului și electoratul că poate fi un lider absolut al celei mai mari națiuni din lume. Eșecul democraților înseamnă revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump. Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru prezidențiale într-un moment foarte vulnerabil pentru societatea americană, notează BBC.

UPDATE ora 22:40: Hillary și Bill Clinton o susțin pe Kamala Harris drept succesorul lui Joe Biden.

”Suntem onorați să ne alăturăm președintelui în sprijinul vicepreședintelui Harris și vom face tot ce putem pentru a o susține”, scrie în declarația comună, postată pe X.

UPDATE ora 22:30: După anunțul privind retragerea din cursa prezidențială, republicani din Camera Reprezentanţilor i-au cerut lui Joe Biden să își dea demisia din funcţia de preşedinte.

UPDATE ora 22:15: După anunțul președintelui Joe Biden, a venit și reacția lui Donald Trump, pe Truth Social. Candidatul Partidului Republican l-a atacat dur pe Joe Biden, spunând că ”nu era potrivit să candideze la preşedinţie şi cu siguranţă nu este potrivit să servească ţara şi nu a fost niciodată„.

„Escrocul Joe Biden nu a fost potrivit pentru a candida la preşedinţie şi cu siguranţă nu este potrivit pentru a servi – şi nu a fost niciodată! El a ajuns în funcţia de preşedinte doar prin minciuni, ştiri false şi prin faptul că nu şi-a părăsit subsolul. Toţi cei din jurul său, inclusiv medicul său şi mass-media, ştiau că nu este capabil să fie preşedinte, şi nu a fost – Şi acum, uite ce a făcut ţării noastre, cu milioane de oameni care vin peste graniţa noastră, total necontrolat şi neavizat, mulţi din închisori, instituţii mintale, şi un număr record de terorişti. Vom suferi foarte mult din cauza preşedinţiei sale, dar vom remedia daunele pe care le-a făcut foarte repede. FACEŢI AMERICA MĂREAŢĂ DIN NOU!”, a scris Trump.

UPDATE ora 22:10: Surse citate de Reuters susțin că preşedintele Joe Biden era hotărât sâmbătă seara să rămână în cursa prezidenţială, dar și-a schimbat decizia duminică și și-a anunțat stafful că se retrage, ulterior venind și anunțul public.

Știrea inițială:

Anunțul preşedintelui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, de retragere din cursa pentru Casa Albă a venit cu patru luni înaintea alegerilor prezidențiale, prin intermediul unei postări pe rețeaua X.

„Astăzi, America are cea mai puternică economie din lume. Am făcut investiţii istorice în reconstrucţia naţiunii noastre, în reducerea costurilor medicamentelor pe bază de reţetă pentru persoanele în vârstă şi în extinderea asistenţei medicale accesibile pentru un număr record de americani. Am oferit îngrijiri extrem de necesare unui milion de veterani expuşi la substanţe toxice. Am adoptat prima lege privind siguranţa armelor în ultimii 30 de ani. Am numit prima femeie afro-americană la Curtea Supremă. Şi am adoptat cea mai importantă legislaţie privind clima din istoria lumii. America nu a fost niciodată mai bine poziţionată pentru a conduce decât suntem astăzi.

Ştiu că nimic din toate acestea nu ar fi putut fi făcut fără voi, poporul american. Împreună, am depăşit o pandemie care apare o dată într-un secol şi cea mai gravă criză economică de la Marea Criză Economică. Ne-am protejat şi conservat democraţia. Şi am revitalizat şi consolidat alianţele noastre în întreaga lume.

A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să vă fiu preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele ca preşedinte pentru restul mandatului.

Mă voi adresa naţiunii în cursul acestei săptămâni cu mai multe detalii despre decizia mea.

Pentru moment, permiteţi-mi să îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care au muncit din greu pentru a mă vedea reales. Vreau să îi mulţumesc vicepreşedintelui Kamala Harris pentru că a fost un partener extraordinar în toată această activitate. Şi permiteţi-mi să-mi exprim aprecierea sinceră faţă de poporul american pentru credinţa şi încrederea pe care le-aţi avut în mine.

Cred astăzi ceea ce am crezut întotdeauna: că nu există nimic ce America nu poate face – atunci când o facem împreună. Trebuie doar să ne amintim că suntem Statele Unite ale Americii”, este comunicatul postat de Joe Biden în social media.

Președintele Joe Biden o susține pe Kamala Harris pentru a fi candidat în locul lui la alegerile din 5 noiembrie

Președintele Joe Biden și-a manifestat sprijinul pentru Kamala Harris, la alegerile pentru președinția Statelor Unite ale Americii.

„Astăzi vreau să-mi ofer întregul sprijin și susținerea pentru Kamala pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an.„Democrați – este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Haideți să facem asta”.

Președintele Joe Biden, testat pozitiv pentru COVID-19

Președintele american Joe Biden a fost testat pozitiv la COVID-19, în timpul campaniei sale în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a anunțat Casa Albă într-un comunicat, precizând că are „simptome ușoare”.

Joe Biden a răspuns și întrebărilor legate de acuitatea sa mentală, afirmând într-un interviu că își va reevalua candidatura dacă va fi diagnosticat cu o problemă medicală:

Dacă aș avea o problemă medicală care să apară, dacă medicii vin să mă vadă și îmi spun ‘aveți această problemă’, aș lua în considerare retragerea din cursa prezidențială.”


CITEȘTE ȘI: 

Joe Biden, ferm pe poziție în privința candidaturii pentru un nou mandat la Casa Albă. Democrații în cer să renunțe: „Suntem pe un drum pierdut”

IRONII la adresa președintelui Joe BIDEN în conferința de presă de la Casa Albă / „Dacă Pentagon interceptează o armă NUCLEARĂ, pe cine suni?

Medicul lui Joe BIDEN a spus tot în privința stării de sănătate a liderului de la Casa Albă. Are sau nu Parkinson președintele SUA?

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?