Repartizarea computerizată a candidaților pentru admiterea la liceu va avea loc miercuri, 24 iulie, conform calendarului oficial al Ministerului Educației. Rezultatele acestei prime etape vor fi publicate pe site-ul admitere.edu.ro.
Depunerea dosarelor de înscriere va începe joi, 25 iulie, și va continua până marți, 30 iulie. Fiecare liceu va comunica propriul program de lucru pentru depunerea dosarelor.
Fișele cu opțiunile pentru admiterea la liceu în 2024 pot fi completate până luni, 22 iulie. În perioada 19 – 22 iulie, elevii romi și cei cu cerințe educaționale speciale (CES) care au renunțat la locurile repartizate în etapa specială sau nu au prins loc, pot participa la repartizarea generală din 24 iulie.
Actele necesare pentru înscrierea la liceu
Candidații declarați admiși în urma repartizării computerizate trebuie să depună următoarele acte pentru înscriere:
- Cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului sau se ridică de la Comisia de înscriere a liceului);
- Cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și documentele originale pentru verificare;
- Adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională, în original – clasa a VIII-a (se obține de la școala absolvită);
- Foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original (se obține de la școala absolvită);
- Fișa medicală, în original (se obține de la școala absolvită sau de la medicul de familie, incluzând lista vaccinurilor administrate).
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) trebuie să depună și certificatul de orientare școlară și profesională, iar elevii romi trebuie să prezinte recomandarea de apartenență la etnia romă.
Calendarul admiterii la liceu 2024 – Prima Etapă
- 24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025.
- 24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați și afișarea listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal din județ/municipiul București.
- 25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
- 30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși.
- 31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.
A doua Etapă de Admitere
A doua etapă de admitere pentru candidații din seria curentă și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025 va începe pe 2 august 2024, conform ordinului de ministru.
Vă recomandăm să citiți și: