Armata israeliană a confirmat, luni, moartea a doi ostatici aflați în custodia grupului militant palestinian Hamas, în Fâșia Gaza, iar autoritățile israeliene cercetează circumstanțele, nefiind exclusă posibilitatea de a fi fost victimele unui bombardament israelian.
Alex Dancyg, în vârstă de 75 de ani, și Yagev Buchshtav, în vârstă de 35 de ani, erau ținuți ostatici de grupul islamist Hamas în Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Cei doi ostatici au murit acum câteva luni, în timp ce armata israeliană acționa în zonă, au anunțat luni oficiali militari israelieni, citați de cotidianul The Times of Israel.
Cazul este cercetat de autoritățile israeliene, nefiind exclusă posibilitatea ca ostaticii să fi fost victimele bombardamentelor israeliene.
Alex Dancyg și Yagev Buchshtav au fost răpiți de militanți Hamas pe 7 octombrie 2023, din kibbutz-urile Nir Oz și Nirim, în timpul atacurilor comise de grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic.
Până acum, serviciile de securitate israeliene au confirmat moartea a 44 dintre cei 116 ostatici rămași în Fâșia Gaza. Mișcarea Hamas deține și corpurile a doi militari israelieni răpiți în 2014 și a doi civili israelieni care au pătruns în Fâșia Gaza în 2014 și 2015.
”Anunțul privind moartea ostaticilor ne amintește din nou despre urgența de a aduce toți ostaticii acasă, întrucât se confruntă permanent cu risc letal în captivitatea iadului Hamas”, au reacționat familiile ostaticilor israelieni.
Între timp, forțele militare israeliene continuă ofensiva în Fâșia Gaza, în ultimele 24 de ore fiind raportate 23 de persoane ucise și 91 rănite. Bilanțul ofensivei militare israeliene a ajuns la cel puțin 39.006 morți și 89.818 răniți, potrivit autorităților medicale israeliene, citate de agenția Anadolu.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu cel puțin 1.195 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului.
Citește și: