Miliardarul George Soros și fiul acestuia, Alex Soros, au anunțat, luni, susținere pentru candidatura Kamalei Harris la funcția de președinte al Statelor Unite.
”Este momentul să ne unim cu toții în jurul Kamalei Harris și să îl învingem pe Donald Trump. Este cel mai bun și cel mai calificat candidat pe care îl avem. Trăiască visul american”, a declarat Alex Soros, într-un mesaj postat pe platforma de microblogging X.
It’s time for us all to unite around Kamala Harris and beat Donald Trump. She is the best and most qualified candidate we have. Long live the American Dream! 🇺🇸 🗽 #Harris2024 pic.twitter.com/KG09YnWHZK
— Alex Soros (@AlexanderSoros) July 21, 2024
Și George Soros a anunțat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, susținere pentru Kamala Harris, informează publicația The Wall Street Journal.
În schimb, antreprenorul Elon Musk, fondatorul și directorul companiilor SpaceX și Tesla, i-a numit ”marionete” pe Joe Biden și pe Kamala Harris.
”Aș vrea să îi mulțumesc lui Alex Soros pentru că nu ține pe toată lumea în suspans despre cine va fi viitoarea marionetă”, a reacționat Elon Musk.
”Auzisem săptămâna trecută că Biden se va retrage exact la această dată și oră. Se cunoștea foarte bine acest lucru în Washington. Puterile reale dezactivează vechea marionetă în favoarea alteia care are șanse mai mari de a prosti publicul. Se tem de Trump, pentru că nu este marionetă”, a afirmat Elon Musk.
Președintele SUA, Joe Biden, și-a anunțat duminică decizia de a se retrage din cursa prezidențială și a recomandat-o pe Kamala Harris pentru a deveni candidatul Partidului Democrat în scrutinul din noiembrie.
Delegații Partidului Democrat urmează să selecteze în august candidatul la funcția de președinte al SUA. Deocamdată, este neclar dacă liderii formațiunii politice vor reuși să ajungă la consens pentru prezentarea unui singur candidat înaintea convenției programate în august.
Foto: X
Citește și: