Ultimul episod din „saga” dramelor politice din 2024, retragerea lui Joe Biden din cursa pentru președinția SUA, a început deja să producă efecte în piață, arată analiștii unei companii de tranzacționare pe bursele internaționale.
Anunțul privind retragerea lui Joe Biden din lupte pentru al doilea mandat a făcut ca sondajele de la începutul săptămânii să arate o creștere a susținerii pentru Kamala Harris, actualul vicepreședinte al liderului american, citate de XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.
Proiecțiile arată că ea ar putea câștiga 40% din voturi, conform platformei PredictIt, chiar dacă nu a fost încă declarată oficial candidată democrată. Nominalizarea reprezintă, în sine, o creștere de 13 puncte procentuale.
Totuși, Donald Trump are încă un avans considerabil, proiecțiile indicând faptul că fostul președinte al SUA ar câștiga 60% din voturi, conform PredictIt, chiar dacă a înregistrat o scădere de 3 puncte procentuale după retragerea lui Biden.
Efectul „Harris” a determinat o creștere a indicilor bursieri americani la începutul săptămânii, după o scădere bruscă la sfârșitul săptămânii trecute. Bitcoin a scăzut cu peste 150 de dolari de la deschiderea târzie de duminică, dolarul american este în general mai slab, iar randamentul obligațiunilor de trezorerie americane pe 10 ani a scăzut cu 2 puncte de bază,arată analiștii XTB.
Totuși, este prea devreme pentru a spune dacă „efectul Harris” va provoca o revenire a acțiunilor americane după scăderile puternice de săptămâna trecută, înregistrate în urma blocajului informatic mondial.
Potrivit sursei citate, democrații au vegheat asupra unei creșteri economice puternice în SUA și asupra unor niveluri record pentru acțiunile americane, în special pentru giganții tehnologici. Cu toate acestea, politicile lui Joe Biden au crescut și deficitul, ceea ce ar putea afecta, în cele din urmă, perspectivele economice ale țării.
În numai 24 de ore, piața a trebuit să treacă de la o victorie clară pentru Trump și pentru republicani, la o cursă electorală mai „nuanțată”, și în contextul în care Kamala Harris pare să atragă votul independenților către democrați.
Alegerile pentru președintele SUA au loc în mai puțin de patru luni, iar cel mai mare risc, în acest moment, este apariția unui rival din partea democraților care să concureze cu Harris, provocând tensiuni interne în cadrul partidului.Analiștii spun că, în această etapă, evenimentul pare a fi unul puțin probabil, dar după un an plin de răsturnări politice, nu poate fi exclus nimic.
Analiștii citați consideră că, dacă Harris va fi confirmată drept candidata oficială a democraților, atunci istoricul său de vot ca vicepreședinte și senator al Californiei ar putea fi analizat în detaliu.
„În egală măsură, va merita să urmărim acțiunile companiilor petroliere americane în cursul zilei de luni, deoarece Kamala Harris a fost considerată dură în ceea ce privește industria petrolului, fiind împotriva exploatării de șisturi și fracturării hidraulice. Astfel, creșterea rapidă a popularității sale în doar 24 de ore ar putea avea un impact asupra sectorului energetic din SUA la începutul acestei săptămâni”, punctează analiștii XTB.
Sursa foto: Mediafax Foto
Citește și: