Premierul Marcel Ciolacu a declarat că reorganizarea ministerelor și a instituțiilor publice a dus până acum la desființarea a aproximativ 5000 de posturi, deși anul trecut fusese anunțată desființarea a 200.000 de posturi vacante. El a subliniat că România are nevoie de o reformă a sistemului bugetar, aşa cum este prevăzut în PNRR, iar fiecare angajat la stat ar trebui să aibă ţinte de realizat.
Conform reorganizării din ministere și din instituții sunt aproximativ 5.000 de posturi care au fost desființate din cele 200.000 neocupate.
Ciolacu a evidențiat importanța unui cadru legal pentru această reorganizare și a menționat că, în acest moment, procesul este finalizat la nivelul ministerelor, urmând să fie extins la companii.
Eu am creat un cadru legal. În acest moment am terminat cu ministerele, mergem la companii. Lucrurile sunt piramidale. Eu nu pot să vin, chiar dacă sunt prim-ministru, să tai capetele oamenilor, a declarat premierul.
El a afirmat că România are nevoie de o reformă a sistemului bugetar, inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și că această reformă este cerută de OECD.
În ceea ce privește cifra de 200.000 de posturi anunțată anul trecut, premierul a clarificat că acestea erau posturi vacante la momentul emiterii legii și că au fost făcute excepții pentru domeniile învățământului și sănătății.
În acel moment, când am dat legea, 200.000 de posturi erau vacante, nu sunt toate desființate. Am făcut excepții la învățământ, care reprezintă o treime din sistemul public, și la sănătate și mă bucur că am făcut acest lucru. În rest, veți vedea că toate se vor reduce, a completat Ciolacu.
CITEȘTE ȘI: