Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri la Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR) că ,,anul trecut, am avut una dintre cele mai bune creșteri economice din Europa” și că este important ca diplomații să sprijine firmele românești să se extindă în alte state. Marcel Ciolacu a vorbit și despre o creștere a exporturilor.
Anul trecut, am avut una dintre cele mai bune creșteri economice din Europa, iar tendințele pentru perioada următoare sunt încurajatoare, cu previziuni de peste 3% în 2024 și 2025. O creștere care se bazează în bună parte pe investiții. De altfel, anul acesta avem cele mai mari investiții nete de după Revoluție, de 58 de miliarde de lei în primele șapte luni și ne propunem să depășim 110 miliarde până la sfârșitul anului, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul le atrage atenția diplomaților că au rolul să promoveze ,,economia României este esențial în a prezenta România așa cum este ea: un partener de afaceri de încredere, o destinație atractivă pentru cei care vor să investească aici.”
De asemenea, e important să sprijiniți firmele românești care doresc să își extindă activitatea în alte state. Sunt din ce în ce mai multe și din ce în ce mai active, a mai spus șeful Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a mai anunțat că țara noastră a înregistrat ,,O cifră semnificativă în acest sens este cea a exporturilor. Anul trecut, România a exportat în valoare de aproape 93 de miliarde de euro, iar în acest an am putea depăși 100 de miliarde.”