În cât timp te poți urca la volan după ce ai BĂUT bere

În cât timp te poți urca la volan după ce ai BĂUT bere
Publicat: 24/07/2024, 13:46

Căldura din timpul verii te îndeamnă mereu să te răcorești, să bei ceva răcoritor, iar o bere de la frigider pare alegerea perfectă pentru a te simți mai bine. 

Însă, dacă ai consumat bere, mai poți conduce? Potrivit specialiștilor, alcoolul din berea consumată se elimină și în funcţie de cât de repede este băută berea respectivă. Așadar, o bere de 0,5 litri, cu 5% alcool, este băută pe durata unei ore, atunci alcoolul este eliminat din organism în aproximativ două ore. În schimb, dacă aceeaşi bere este băută pe durata a 30 de minute, atunci alcoolul este eliminat din organism în aproximativ şase ore.

Însă, atunci când vine vorba despre consumul de vin, situaţia se schimbă. Dacă bei un pahar cu vin, alcoolul este eliminat din organism în aproximativ două ore. În schimb, dacă bei un litru de vin, alcoolul este eliminat din organism în 7-9 ore.

Important de ştiut este că alcoolul poate să rămână în sânge chiar şi până la 24 de ore, în cazul în care vorbim despre băuturi tari consumate în cantităţi mai mari.

Sancțiuni drastice dacă te urci băut la volan

Potrivit legii, cei prinşi beţi sau drogaţi la volan pot rămâne fără permisul de conducere pentru o perioadă de până la 10 ani. Mai mult decât atât, pedeapsa poate fi şi mai mare în cazul în care şoferul care conduce un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice produce un accident eventual soldat cu victime.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...