După 33 de ani de demersuri, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.Această recunoaștere internațională reprezintă atât un tribut artistic profund pentru valoarea operelor marelui Constantin Brâncuși, cât și o oportunitate pentru Târgu Jiu și regiunea Olteniei de a atrage vizitatori din întreaga lume, care să se conecteze cu istoria și tradițiile românești, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 46-a sa sesiune, de la New Delhi, India, ce se desfășoară în perioada 21-31 iulie 2024.
Dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ a fost redepus de către România în 2018, în urma eforturilor Guvernului României, după ce un prim dosar depus în 2013 a fost retras în 2015. Începând cu 2022, problematica a făcut obiectul unui grup de lucru interinstituțional inițiat de Ministerul Afacerilor Externe în vederea coordonării eforturilor pentru susținerea și promovarea dosarelor naționale la UNESCO, mai scrie în comunicat.
„Calea Eroilor“ este un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937-1938, constituit treptat, mai întâi din Coloana fără Sfârşit, închinată eroilor căzuţi în 1916 pe malul Jiului şi Poarta Sărutului, care a fost desăvârșit cu Masa Tăcerii înconjurată de 12 scaune rotunde, completate de alte 30 de scaune cu tăblia pătrată, toate aşezate direct pe pământ, ca soclu natural. Opera sculpturală reprezintă un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special a sculpturii monumentale moderne și a artei publice.
Frontierele Imperiului Roman – Dacia reprezintă cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial pregătită până acum de România. Dosarul depus în 2023 conține 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe ale României.
Noile înscrieri completează prezența românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care în acest moment, mai include alte nouă obiective de patrimoniu cultural și natural: Delta Dunării (1991), Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999), Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei (2017) și Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021).
Sursa foto: Primăria Târgu Jiu
CITEȘTE ȘI:
Imagini INEDITE cu Constantin BRÂNCUȘI în atelierul său din PARIS, dezvăluite de Centrul Pompidou