MEGA-EXCLUSIVITATE. Răzbunarea SPIONULUI MIHAI CARAMAN, ÎN ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII. Dovada că „penetrează” NATO și dincolo de moarte! Oamenii de bază ai lui Mircea Geoană l-au condus pe ultimul drum (GALERIE FOTO)

Publicat: 27/07/2024, 21:57
Actualizat: 02/10/2024, 10:28

Mihai Caraman, legendarul spion comunist care a penetrat NATO în anii ’50-’60, a fost înmormântat, sâmbătă, la 95 de ani, cu onoruri militare, într-un cimitir din București. GÂNDUL a fost singur ziar prezent la funeraliile discrete, onorate de crema spionajului românesc. Printre multele „umbre” care au luat parte la slujbă, s-au aflat figuri importante ale spionajului și masoneriei. Precizăm că nu publicăm imagini cu ofițerii activi, pentru a-i proteja.

UPDATE: Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ținut să transmită redacției GÂNDUL un drept la replică pe care îl publicăm integral: ”Nu am trimis nici-o coroană, nu am nicio treabă cu făcătura asta de vreo legătură cu rușii. E penibil politic și degradant jurnalistic pentru cei care se pretează la astfel de jocuri murdare”.

–###–

ȘTIREA INIȚIALĂ:  Printre cei care pot fi nominalizați, îl găsim pe fostul general (r) SIE Dan Dumitru, cel mai bun prieten al secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană. Dar și fiul generalului-spion, Dragoș Dumitru, finul lui Geoană, care este detașat la Serviciul de Protecție și Pază, tot la NATO.  Generalul Dan Dumitru, cândva unul dintre adjuncții lui Mihai Caraman, a fost spion în brigada specială „Fantome” a Securității comuniste, și este extrem de apropiat de Mircea Geoană. El este și acum implicat, din umbră, în campania pe care Geoană o pregătește pentru alegerile prezidențiale.

De altfel, Mircea Geoană nu a fost prezent la înmormântare, dar a trimis o superbă coroană de flori, din partea sa și a soției. Ceea ce confirmă apropierea sa de grupul lui Caraman, chestiune interesantă, care poate alimenta multe speculații. Își trimite oamenii la înmormântarea celui care a spionat și pus într-o situație groaznică actualul angajator… pare că anumite lucruri nu sunt în regulă. Dacă Geoană este atașat prin moștenire structurilor de informații ruse? Întrebări fără răspuns.

Una dintre coroanele aduse la cimitir poartă pe ea un mesaj de condoleanțe din partea familiei lui Mircea Geoană

De altfel, o altă coroană a fost adusă la mormântul celebrului spion din perioada comunistă și din partea lui Ion Bazac, fost ministru al Sănătății, sponsor și prieten extrem de apropiat al lui Geoană, un tip care ar avea conexiuni rusești. Cel puțin așa se scrie în presă. Un tip care a absentat, însă, ca și Geoană. Dar cu un motiv. Este ziua lui și se afla, într-un party, la Monaco, la Yacht Club chiar la ora publicării acestui articol, suștin sursele GÂNDUL. Dar asta e altă poveste.

Lista numelor grele prezente la înmormântarea lui Mhai Caraman

La înmormântarea celui supranumit „Agentul 007” al României au mai participat, printre alții, fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu, Nicolae Ulieriu, fost purtător de cuvânt al SRI din anii ’90, și generalul Cornel Biriș, care a activat zeci de ani în cea mai secretă formațiune a spionajului românesc, Brigada „U”, supranumită „Fantome”.

Dar, atenție!, abia de acum deschidem lista. Printre cei care  au ales să-l conducă pe ultimul drum pe Mihai Caraman s-a aflat și generalul de brigadă (r) Bartolomeu Săvoiu, mare maestru al unei „aripe” masonice nerecunoscute și foarte apropiat de europarlamentara Diana Șoșoacă. Spunem ”foarte apropiat” prin prisma relației personale pe care o are cu mama acesteia. Așadar, Săvoiu a venit să transmită condoleanțe familiei lui Mihai Caraman.

Actorul Stelian Nistor, mason, fost suveran al Ritului Scoțian Antic și Accept din România, tatăl Catincăi Nistor (ex-directoarea ICR Londra, aflată, la un moment dat, într-un mega-scandal public), a ținut să fie și el prezent la cimitirul unde a fost înmormântat Mihai Caraman. Despre Stelian Nistor se afirmă că a avut afinități față de fosta Securitate, dar acesta e un subiect despre care vom scrie altădată, dar și că se chinuie să facă diferite jocuri politice la cel mai înalt nivel.

Cine a fost Mihai Caraman

Mihai Caraman a devenit celebru în anii ’60, când, în calitate de rezident al agenturii de spionaj române la Paris, a recrutat mai mulți angajați NATO, cartierul general al organizației fiind pe atunci în capitala Franței. Cu ajutorul acestora, Caraman a obținut informații și documente secrete ale Alianței Nord-Atlantice, respectiv reacția NATO în cazul unui atac sovietic, inclusiv pozițiile în care se aflau armele nucleare.

Documentele obținute de Caraman le-au fost livrate sovieticilor – Securitatea română era, de fapt, o filială a Moscovei, fiind înființată de URSS exact după modelul KGB, apoi condusă și coordonată de „consilieri“ sovietici până la sfârșitul anilor 1950.

Descoperirea rețelei Caraman a fost un șoc uriaș pentru NATO. Organizația a trebuit să reconstruiască de la zero toate planurile, cu costuri uriașe. Spionul român a fost expulzat și declarat persona non-grata.

Este singurul agent al Securității comuniste decorat de sovietici pentru merite deosebite în lupta împotriva lumii democratice și, totodată, generalul pus de Ion Iliescu și Petre Roman, imediat după Revoluție, să facă SIE, considerat atunci noul serviciu de informații externe al României post-comuniste.

Numirea lui Mihai Caraman ca prim director al nou-înființatului SIE a declanșat în primăvara lui 1990 protestele SUA și ale altor țări occidentale. Acestea au perceput mișcarea celor doi lideri care conduceau România (Iliescu și Roman) drept dovada că regimul post-ceaușist nu numai că nu se rupsese de trecutul comunist, ci era chiar continuatorul acestuia.

Desemnarea unui om al Moscovei în fruntea Serviciului de Informații Externe a confirmat bănuielile că România era menținută de regimul Iliescu în sfera de influență a Uniunii Sovietice.

Dan Dumitru, prietenul din copilărie al lui Mircea Geoană și omul din spatele viitoarei campanii la prezidențiale a secretarului general adjunct al NATO

Dar să ne întoarcem la cele lumești. La înmormântare a fost prezent, cum menționam mai devreme, și generalul (r) Dan Dumitru. Acesta este prieten din copilărie cu Mircea Geoană, care i-a și cununat fiul, Dragos, în 2010.

Generalul (r) Dan Dumitru a lucrat înainte de 1989 ca acoperit pe platforma Centralei Nucleare de la Cernavodă şi în brigada specială „U” a Securităţii, cunoscută şi sub denumirea de „Fantome”. Și a spionat în SUA și Canada înainte de 1989 și ulterior, până în anul 1999.

Până în 2010, Dan Dumitru a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Economie și a condus Oficiul Guvernului pentrurelaţii cu Republica Moldova. După preluarea șantierelor navalede la Mangalia și Galați de către Damen, el a intrat în firmă, unde a ocupat un post de consultant.

Dan Dumitru a fost un susținător al lui Adrian Năstase, un prieten și partener de afaceri al lui Viorel Hrebenciuc, dar a rămas cel mai apropiat prieten al lui Mircea Geoană. De precizat ar fi că Adrian Năstase și Mircea Geoana au vizitat Rusia, având întâlniri la cel mai inalt nivel – inclusiv cu Vladimir Putin – în anul 2004, omul care a organizat vizita fiind chiar generalul Dumitru, toată istoria fiind povestită în ultima sa carte chiar de către Dumitru Prunariu.

Mircea Geoană are chiar legături mai puternice cu familia generalului Dan Dumitru. În 2010, Geoană i-a fost naș de cununie unui tânăr ofiţer SPP din escorta președintelui Traian Băsescu. Finul lui Geoană este nimeni altul decât Dragoş Dumitru, fiul generalului (r) SIE Dan Dumitru. Dragoș Dumitru este acum detașat de la SPP la NATO, unde Mircea Geoană este secretar general adjunct. Totodată, fiul este și șeful securitații la ONG ul familiei Geoana, România 2030, cu sediul în fosta clădire Automatica de pe Bd. Mircea Eliade.

În cartea „Infern ’89”, Mircea Răceanu povestește prima dată despre Dan Dumitru, fost prim-colaborator al ambasadorului român la Washington (de fapt ofițer DSS), care i-a propus să distribuie diplomaților americani câte un set de materiale propagandistice despre România. În timpul anchetei la Direcția a VI-a a Securității, Răceanu a fost pus să scrie despre cine știa că era ofițer de securitate în MAE (și dacă le-a transmis numele lor părții americane), în lunga lista figurând și Dan Dumitru, potrivit Hotnews.

Fostul actor Stelian Nistor, cu veleități masonice, a apărut la înmormântare alături de Valentin Tănasă, un pictor din generația nouă

Dan Dumitru a ajuns directorul contraspionajului, adjunct al directorului SIE, în perioada în care la conducere a fost Gheorghe Fulga.

După revenirea de la post, de la Washington, in 1988, Dan Dumitru a lucrat în centrala DIE, la zona America.

În 1990, Dan Dumitru a devenit șef serviciu „America” la Direcția c. i. ext. În 1994, a fost trimis la post la Londra, de unde a revenit in 2001. Pentru gradul de general, nu îndeplinea condițiile Legii statutului cadrelor militare.

În 2022, un contract semnat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu compania olandeză Damen pentru achiziția a două nave multirol pentru pompieri a readus în atenție relațiile pe care compania olandeză le are cu serviciile secrete din România. În anturajul companiei figurau Dorin Grosu, fost şef al serviciului ”Doi şi-un Sfert” şi ofiţer de informaţii al Armatei, dar și Dan Dumitru, fost general SIE. La evenimentele Damen a fost prezent, în mai multe rânduri, și Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Planul lui Traian Băsescu. A explodat bomba despre fostul președinte al României: Diabolic!
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri