Italia reia LEGĂTURILE economice cu Beijingul, însă aplică taxele vamale impuse de UE partenerilor chinezi. Roma oscilează pe BALANSOARUL puterii

Italia reia LEGĂTURILE economice cu Beijingul, însă aplică taxele vamale impuse de UE partenerilor chinezi. Roma oscilează pe BALANSOARUL puterii
sursa foto: Profimedia
Publicat: 29/07/2024, 22:31

Vizita prim-ministrului italian Giorgia Meloni în China a restabilit parteneriatul economic frânt anul trecut, atunci când la presiunea Statelor Unite, italienii s-au retras din marele proiect de investiții în infrastructură cunoscut sub numele de „Noul Drum al Mătăsii”.

Într-un cadru distins pentru oficialitățile de rang înalt din Beijing, Italia și China au semnat un parteneriat de cooperare economică valabil pe trei ani. De data aceasta, părțile implicate susțin că nu va exista niciun raport de subordonare, ambele țări fiind pe poziții de egalitate.

„Investițiile chineze în Italia reprezintă o treime din investițiile italiene în China. Acest parteneriat strategic ne va conferi avantajul cooperării în domeniul dezvoltării vehiculelor electrice și a energiei regenerabile”, a declarat Meloni, potrivit Deutsche Welle.

Premierul italian încearcă să-i facă pe plac președintelui chinez Xi Jinping, după ce a retras Italia din programul „Noul Drum al Mătăsii”. Miza este cu atât mai mare cu cât Italia joacă dublu rol: pe de o parte vrea să beneficieze de pe urma inovației chineze în sectoare cheie, pe de altă parte a semnat alături de ceilalți membri ai Uniunii Europene aplicarea unor tarife mari asupra importurilor chineze în spațiul comunitar, pentru a limita inundarea pieței europene cu produse la prețuri sub concurență, releatează FT.

Pentru chinezi, semnarea acordului comercial este o palmă dată peste fața rivalei SUA, pentru că la insistențele ei, italienii au părăsit proiectul megalomanic al președintelui Xi. Oricum ar fi, analiștii privesc cu scepticism acest parteneriat declarat ca fiind în raport de egalitate.

China nu va renunța la ambițiile sale de a se infiltra pe piața europeană, fără să plătească taxele vamale de la granițele uniunii. Un exemplu concret și recent în acest sens este parteneriatul încheiat de construcorul auto BYD cu Turcia. Fabrica turcească, sigla chinezească și tratatul de liber schimb semnat de Istanbul cu autoritățile de la Bruxelles permite fentarea tarifelor unionale. Italia nu va avea un cuvânt de spus în fața partenerilor chinezi, doar vor stabili locația noilor fabrici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Iată domeniile în care sunt estimate creșteri de prețuri!