Vloggerul Andrei Șelaru, cunoscut drept Selly, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea, despre incidentele de la festivalul „Beach, please”.
Tânărul antreprenor a fost lăudat, dar și criticat pentru organizarea spectacolului la care rapperul american Wiz Khalifa a fost săltat de poliție de pe scenă după ce a fumat marijuana în fața spectatorilor.
„Am învățat foarte multe. După orice eveniment, organizatorii învață foarte multe. Am făcut o ședință duminica asta în care am făcut bilanțul tuturor lucrurilor care trebuie schimbate. Foarte multe, pe partea de text care trebuiau optimizate…”.
Întrebat despre incidente sau despre faptul că s-a urcat influencerul și fostul boxer britanic Andrew Tat pe scenă, împreună cu fratele său Tristan. Amândoi sunt acuzați pentru proxenetism și evaziune fiscală. Selly spune că nu și-a dorit ca frații Tate să urce pe scenă:
„Nu mi-am dorit o secundă să urce frații Tate pe scenă. N-am avut niciun interes. Nu făceau parte….Nu mi-am dorit nicio secundă ca Wiz Khalifa, care până la acel moment a avut un show foarte bun, să fumeze un joint pe scenă”.
Selly spune că nu se aștepta ca Wiz Khalifa să consume substanțe interzise pe scenă.
„În cazul lui Andrew Tate, era prevenibil, dar în cazul lui Wiz Khalifa, cred că era o chestie care nu ținea de noi, ci de autoritățile statului. Nu fac eu percheziția artistului”.
Sursa Foto: Profimedia