Lady Gaga este mai fericită ca oricând! Potrivit presei americane, se pare că celebra artistă și-a găsit fericirea în brațele lui Michael Polansky.
Mai mult decât atât, în timpul unei întâlniri cu premierul francez la Jocurile Olimpice de la Paris, artista a lăsat de înțeles că s-a logodit. Șeful guvernului francez a postat imagini din timpul întâlnirii cu artista, iar pe filmare se aude cum cântăreața îl prezintă pe antreprenorul Michael Polansky drept logodnicul ei.
Michael Polansky este directorul general al The Parker Group, o companie care supraveghează afacerile și interesele caritabile ale fondatorului Napster și investitorului Facebook Sean Parker.
Polansky a studiat matematică aplicată și informatică la Universitatea Harvard și a absolvit în 2006. A urmat cursurile prestigioasei școli în același timp cu Mark Zuckerberg, care a renunțat la studii în 2004 pentru a se concentra pe construirea Facebook.
Polansky locuiește în orașul din nordul Californiei – ceea ce nu este surprinzător pentru cineva a cărui activitate are rădăcini adânci în industria tehnologică din Silicon Valley. El este, de asemenea, un fan notoriu al echipei de fotbal San Francisco 49ers și a fost văzut împreună cu Gaga în tribune la Super Bowl 2024, unde 49ers s-au confruntat cu Kansas City Chiefs, relatează stirileprotv.ro.
Presa americană specula de câteva luni bune că cei doi ar fi logodiți. Lady Gaga și iubitul ei au fost văzuți împreună prima dată în 2020, la o petrecere de Anul Nou, în Las Vegas.
Sursa foto: Profimedia