Descinderi în Parlamentul de la Chişinău. Un șef de direcție ar fi bănuit de „trădare de PATRIE”

Descinderi în Parlamentul de la Chişinău. Un șef de direcție ar fi bănuit de trădare de PATRIE
Sursa foto: csj.ngo
Publicat: 31/07/2024, 11:19
Actualizat: 31/07/2024, 17:08

Mascaţii de la Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), împreună cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), desfăşoară, joi, percheziţii în Parlamentul Republicii Moldova, scrie presa de la Chişinău.

Potrivit surselor Agora, ar fi vizat șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă. Informația privind persoana vizată nu a fost confirmată de oamenii legii.

La moment, se efectuează acțiuni procesuale într-o cauză penală sub conducerea procurorilor Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS), cu mai multe detalii o să revenim pe parcursul acestei zile, a declarat purtătorul de cuvânt a Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Daniela Mînzat.

Informația privind desfășurarea perchezițiilor a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al PCCOCS.

Descinderile au loc cu câteva ore înainte de ultima şedinţă din actuala sesiune.

CITEȘTE ȘI:

Ex-procurorul general al Moldovei vrea să o învingă pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale. „Oligarhii și Kremlinul și-au găsit CANDIDATUL preferat”

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska