Ministrul Educației prezintă noi măsuri împotriva HĂRȚUIRII sexuale în instituțiile de învățământ: „Vom lucra pentru a creiona un circuit legislativ”

Publicat: 01/08/2024, 12:25
Actualizat: 01/08/2024, 12:26

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat măsurile ce vor fi implementate pentru a facilita modul în care victimele abuzului sexual din instituțiile de învățământ vor putea sesiza faptele autorităților competente.

Ministrul Educației a precizat, cu privire la acuzațiile de abuz sexual din mediul universitar, că, pentru o gestionare cât mai eficientă a acestor cazuri, instituția va colabora, pe viitor, cu Ministerul Justiției și alte entități relevante.

„Cred că am fost cu toții zguduiți de mărturiile victimelor din cadrul universitar care au ieșit în mass-media, în ultima vreme. Am discutat deja cu colegii de la alte instituții publice și am decis că vom lucra împreună cu specialiștii de la Ministerul Justiției, de la alte ministere vizate, de la Autoritatea Națională pentru Egalitate de Șanse, în colaborare cu Consiliul Rectorilor, pentru a creiona un circuit legislativ astfel încât orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză, indiferent de forma sa anonimă sau neanonimă.” a precizat Ligia Deca.

Ministrul Educației: „Sesizările vor fi trimise direct la poliție și la procuror”

Ligia Deca a adăugat că procedurile legislative împotriva hărțuirii sexuale urmează a fi implementate în toate sectoarele publice de activitate. Ministrul Educației a subliniat că, până la începutul anului universitar, va exista un raport referitor la modul în care au fost soluționate acuzațiile la adresa cadrelor universitare.

„Sesizările care vizează fapte cu caracter penal de exemplu hărțuirea vor fi transmise direct la procuror și la poliție, în urma analizei realizate acolo unde se realizează sesizarea. Vom viza, de asemenea, armonizare a legislației în acest domeniu pentru tot sistemul public, având în vedere că regulile privind cercetarea la locul de muncă se aplică tuturor domeniilor din societate, de a mici nevoia de a ne consulta interinstituțional și în plus, așa cum am anunțat încă de ieri în comunicatul de presă, audităm comisiile de etică din toate universitățile din România.

Până la începutul anului universitar vom avea un raport privind modul în care au fost înregistrate, analizate și soluționate sesizările pe acest domeniu, de încălcare a eticii și deontologie universitare. „, a conchis ministrul Educației.

FOTO: screenshot

CITEȘTE ȘI:

Efectul DOMINO. Profesorul Adam de la „Ion Mincu” – București, acuzat de hărțuire SEXUALĂ, suspendat din toate activitățile

Procurorii fac apel la alte posibile VICTIME ale lui Bulai să contacteze Parchetul. Confidențialitate totală, promit achetatorii

Marcel Ciolacu, despre cazurile de agresiune sexuală de la SNSPA: Nu intervenim într-o anchetă penală, cum este și normal

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar