Primele MĂSURI, după ce presupusul criminal de la Brăila a acordat un interviu unei televiziuni, sub pretextul că ar vorbi de fapt cu mama lui

Primele MĂSURI, după ce presupusul criminal de la Brăila a acordat un interviu unei televiziuni, sub pretextul că ar vorbi de fapt cu mama lui
Principalul suspect in cazul crimei de la Braila, Maricel Mihai, fost Stanescu / Sursa foto: captură foto România Tv
Publicat: 02/08/2024, 14:47
Actualizat: 02/08/2024, 14:48

Polițiștii au luat primele măsuri, după ce Maricel Mihai, presupusul criminal de la Brăila, a acordat un interviu unei televiziuni, sub pretextul că ar vorbi de fapt cu mama lui.

Aflat în arest preventiv, el nu mai are dreptul de a primi sau de a cumpăra bunuri, timp de o lună.

„În urma cercetării disciplinare a persoanei private de libertate care a discutat telefonic cu alte persoane, în afara cadrului legal, a fost dispusă sancțiunea prevăzută de art. 101, alin. 1, lit. d) din Legea 254/2013, în referire la art. 218, lit. a) din H.G. nr. 157/2016, respectiv „suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea dreptului la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală”, pe o perioadă de o lună.

Totodată, menționăm faptul că, în prezent, bărbatul nu beneficiază de dreptul de a primi vizite.

Sancțiunea a fost comunicată persoanei în cauză, acesta putând formula plângere împotriva hotărârii, în termen de trei zile de la data comunicării”, conform unui comunicat transmis, vineri, pe IPJ Brăila.

Maricel Mihai, rămâne în arest preventiv, deși continuă să-și susțină nevinovăția

Principalul suspect, Maricel Mihai, rămâne în arest preventiv, deși continuă să-și susțină nevinovăția. Avocatul său a adus în atenție faptul că sub unghiile victimei au fost găsite probe ADN aparținând unui alt bărbat, argumentând că acest lucru ar trebui să ducă la eliberarea clientului său.

„Rezultatul probelor arată că nu e vorba de o persoană, ci de două de sex masculin. Din start, situația e diferită. Discutăm de a doua persoană, așa că ne aplecăm asupra credibilității probei biologice”, a declarat Mihai Drăgan, avocatul suspectului.

Judecătorii au respins însă cererea de eliberare a lui Maricel Mihai, care va rămâne în arest pentru încă 30 de zile. În același timp, anchetatorii continuă să caute arma crimei și telefonul mobil al victimei, care ar putea furniza probe esențiale.

Imediat după crimă, Maricel Mihai a fost surprins de camerele de supraveghere intrând și ieșind din cabinetul victimei de mai multe ori. Polițiștii au găsit ulterior îmbrăcămintea și încălțămintea pe care le-a schimbat în timpul deplasărilor sale, fapt ce întărește ipoteza premeditării crimei.

Mama suspectului, Lămâia Bistrița, susține vehement nevinovăția fiului său, afirmând că justiția știe cine este adevăratul criminal, dar nu are suficiente probe împotriva lui Maricel Mihai.

Surse apropiate anchetei au declarat că au fost ridicate numeroase probe biologice, ale căror rezultate urmează să fie disponibile săptămâna viitoare.

Principalul suspect in cazul crimei de la Braila, Maricel Mihai, fost Stanescu / Sursa foto: captură foto România Tv
Principalul suspect in cazul crimei de la Braila, Maricel Mihai, fost Stanescu / Sursa foto: captură foto România Tv

Anchetatorii au descoperit o nouă probă ADN în cazul doctoriței ucise

Anchetatorii au declarat că au descoperit o nouă probă ADN sub unghiile doctoriței ucise. Pe lângă proba care aparține suspectului, investigatorii au descoperit ADN-ul unui alt bărbat.

Sub unghiile victimei s-au găsit două probe AND, una aparținând suspectului, iar alta aparținând unei persoane de sex masculin, pe care procurorii încă nu au identificat-o. De asemenea, se așteaptă rezultatele probelor provenite de la suspect pentru a determina dacă țesutul găsit sub unghiile dentistei provine din cavitatea bucală a acestuia.

În acest caz, s-ar confirma spusele suspectului, dovedind că doctorița i-ar fi efectuat un control medical. În schimb, dacă se dovedește că probele ADN provin din piele, acest lucru ar deveni o dovadă de necontestat împotriva principalului suspect. Acest lucru ar fi dovada unei lupte date între el și victimă. În prezent, suspectul așteaptă decizia magistraților. El va afla dacă va fi sau nu lăsat în libertate sau ținut în continuare în arest preventiv.

Cazul doctoriței ucise continuă să șocheze o țară

Cazul doctoriței din Brăila a fost marcat de circumstanțe tragice. Marina Gravril, în vârstă de 41 de ani, a fost ucisă în cabinetul său în doar 33 de secunde, conform anchetatorilor.

Moartea ei a fost cauzată de hemoragie externă masivă, rezultată din multiple plăgi la gât, care sugerează utilizarea unui cuțit. Victima era originară din Republica Moldova și se stabilise în România, unde avea un cabinet stomatologic.

De-a lungul timpului, ea a fost amenințată, motiv pentru care obținuse recent permis de port-armă.

Doctorița stomatolog Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, găsită moartă în propriul cabinet stomatologic din Brăila pe 16 iulie
Doctorița stomatolog Marina Gavril, în vârstă de 41 de ani, găsită moartă în propriul cabinet stomatologic din Brăila pe 16 iulie

CITEȘTE ȘI:

Au apărut primele imagini cu SOȚUL doctoriței ucise la Brăila. Ancheta este în continuare în desfășurare

Crima din Brăila. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat un CUȚIT cu lama de 17 centimetri

PRIMELE declarații ale principalului suspect în cazul crimei din Brăila. Bărbatul recunoaște că a fost în cabinet, dar că nu el a ucis-o pe doctoriță

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om...